Reviriment în turismul autohton: creştere cu peste 13% a cazărilor în hotelurile din România

turistiÎn primele cinci luni din acest an, în structurile de primire turistică au fost înregistrate 3,077 milioane de sosiri, cifră în creştere cu 13,7% faţă de situaţia consemnată în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români au reprezentat 76,1% din total, în timp cele ale turiştilor străini au ocupat 23,9%, ponderile fiind apropiate de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre turiştii străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,4% din totalul turiştilor străini), iar din aceştia, 84,1% au fost din ţările Uniunii Europene. Cei mai mulţi turişti străini au venit din Germania (81.400), Italia (77.700), Israel (64.100), Franţa (47.300) şi SUA (44.600).
Pe de altă parte, în structurile de primire turistică au fost înregistrate 6,336 milioane de înnoptări, în creştere cu 14% faţă de cele din perioada similară din 2014. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 77,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,9%. Cea mai mare pondere dintre turiştii străini au deţinut-o cei din Europa (73,7% din total), 82,4% dintre ei venind din ţările Uniunii Europene.
Durata medie a şederii a fost de 2,1 zile la turiştii români şi de 2 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 22,3% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,4% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2014. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (27,9%), vile turistice (15,8%) şi hosteluri (15,6%).

Sfîrşitul primăverii a adus şi mai mulţi turişti în hoteluri

Aceeaşi tendinţă de creştere a numărului de sosiri a fost consemnată şi în ultima lună a intervalului analizat, cînd au fost înregistrate 829.900 de sosiri în structurile de primire turistică, cu 14,6% mai multe faţă de cele din mai 2014, peste un sfert dintre acestea (26,4%) fiind cele ale turiştilor străini.

Din totalul de 219.000 de sosiri ale turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (162.900, respectiv 74,4% din totalul turiştilor străini), dintre aceştia 85,5% provenind din ţările Uniunii Europene (139.300). Din Asia au fost înregistraţi 30.500 de turişti, iar din America de Nord – 15.700 . Cele mai puţine sosiri au fost cele ale turiştilor din America de Sud – 1.700 şi din Africa – 2.000. Cei mai mulţi turişti străini au ajuns în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (49,2% din turiştii români şi 76,8% dintre cei străini).
În mai a crescut şi numărul de înnoptări, acest indicator depăşind cu 12,3% nivel consemnat în aceeaşi lună din 2014, pînă la 1,818 milioane de înnoptări, cele ale turiştilor români reprezentînd 76,6% din total, procentul corespunzător celor ale turiştilor străini fiind de 23,4%.
Durata medie a şederii a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini, iar indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 27,4% pe total, în creştere cu 2,6% faţă de cel din mai 2014.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.