Retrospectiva RADU MAIER. UNIVERSURI PARALELE, CITATE, SIMBOLURI

Sălile de la parterul Muzeului de Artă Cluj-Napoca au găzduit, timp de mai bine de o lună – 4 iulie-10 august 2014 – Retrospectiva artistului RADU MAIER, eveniment expoziţional memorabil organizat în colaborare cu Galeria RADUART (Germania). Fila de dicţionar notează, selectiv, desigur: Radu-Anton Maier – pictor, grafician, desenator şi ilustrator, reprezentant de bază al generaţiei explozive din România anilor 60, născut la Cluj acum 80 (!) de ani, pe care, ca toţi oamenii fini, evident, nu-i arată; absolvent al secţiei de Pictură din cadrul Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, unde, timp de 12 semestre, i-a avut ca profesori pe Teodor Harşia, Petre Abrudan şi Alexandru Mohi. Imediat după absolvire (1960) a devenit asistent universitar la catedra de Pictură condusă de profesorul şi pictorul Aurel Ciupe, personalitate importantă nu doar pentru Institut, ci şi în formarea, dezvoltarea şi consolidarea profesională a tînărului, pe atunci, Radu-Anton Maier. Periodic, tînărul artist a lucrat şi alături de marele Corneliu Baba, la Bucureşti. Nu insistăm asupra avatarurilor unei cariere, forţate de împrejurări să renască pe pămînt străin… Dar ce renaştere!!! Radu-Anton Maier, stabilit în Germania în 1967, la München, „aparţine elitei celor mai importanţi artişti plastici din România, cu distincte inflexiuni pe scena artistică internaţională. Exponent al postavangardismului românesc, artistul – ca nimeni altul din generaţia sa – introduce la baza propriului univers artistic semnificative laitmotive onirice, pendulînd constant între universuri arhetipale, permanent conturbate de lumi vizionare care generează adevărate metafore narative”.
TEMATICI CLASICE ÎN SIMBIOZĂ CU MIJLOACE TEHNICE MODERNE. Pe simezele expoziţiei de la Muzeul de Artă s-a aflat un mare număr de lucrări datînd din perioada 1998-2014, între care multe realizate în ultimi doi ani, reluate în succesiuni de d’apres-uri sau finalizate nu cu mult timp în urmă. Fără a friza cîtuşi de puţin abstractul, selecţia propune privitorului conexiuni proprii cu realitatea, în tehnici care combină 7 sau 8 straturi succesive de ulei şi acryl cu ajutorul airbrush-ului, şabloane, cuţite de paletă, lame, ace, elemente de grafică digitală, alte „mijloace tehnice”, pensulaţie discretă, abia sugerată. O tehnică pe care artistul însuşi o caracterizează ca fiind poli-mixed-media. Pictorul se declară fericit în momentul în care ceea ce a propus are consonanţă cu lumea exterioară. Pentru că pictura lui e şi creştere, şi înălţare, şi reflexia muzical-cromatică a unor lumi adînci cît eternitatea, o somaţie explicită a creatorului la o imaginaţie suplimentară; nu în ultimul rînd – o formă majoră de percepere a Universului. Într-o ordine aleatorie ne trec prin faţă: proiecţii care aduc în prim plan simboluri şi elemente de arhitectură italiană, ruine greco-romane, vestigii arhitecturale în descompunere, „citate”/referiri la vechea Eladă, unde arcadele, portalurile („Coloană izolată”, „Prăbuşiri”, „Amforă”) şi lumea mediteraneană se întrepătrund („Lagună în descompunere”, efemeră, abandonată, „Laguna malata”, cu referire la Venezia şi suferinţa acesteia, de care artistul e preocupat de mai bine de un deceniu); natura, aflată şi ea în suferinţă sau, dimpotrivă, într-o exaltare exuberantă de nuanţe („Pădure în descompunere”, „Vegetaţie polară”, „Copac înflorit”; „Dalie”, „Bucheţel” , „Fioravanti” „Lavandina”, „Cală” – adevărate poeme florale etc.); peisaje ce reconstituie o întreagă filosofie a artei, a picturii, de o sinceritate dezarmantă, în care e asimilată pasiunea pentru ceea ce vine dintr-un trecut de nemaiatinsă glorie şi ceea ce e sortit să eşueze sub forţa distructivă a omului, a timpului, a istoriei… („Apus de soare IX”, „Wadi-Rum V”, „Pampas III”, „Tulpini X”; simboluri criptice ferecate în portrete – „Judecătorul singuratic” (izolat în lumea arhitecturii greceşti), „Alter ego. Toubib” (vraciul fără gură din Maroc, care „vorbeşte” doar prin ochi şi ale cărui „conexiuni” conduc către o coordonată vag românească) sau „Dictatorul” (cu secera şi ciocanul în chip de aureolă); „Lucian Blaga” – lucrare începută în 1978 şi terminată de curînd, doar una dintre multiplele variante rezultate în urma celor 22 de şedinţe în care poetul şi filosoful i-a pozat lui Radu-Anton Maier la Cluj; sau celebrul „Autoportret”, la care regăsim acele citate de sinapse, contrapunctate de incizia hotărîtoare care merge în jos, în timp ce fluidul gîndirii, al imaginaţiei creatoare învăluie, protector, existenţă şi destin, milenii de căutare, un timp supus interiorizării şi rafinării. Fără a epuiza tematic, ne oprim şi la lucrările cu tentă religioasă, care încifrează misterios coduri şi limbaje ce nu se deschid decît în faţa celor iniţiaţi – „ Cîrligul crucii” (nodul central, cu cele trei valenţe ce reprezintă religiile catolică, protestantă şi evanghelică), „Ad majorem Crucis Gloriam” ş.a.; pentru a încheia cu „Laguna inundată”, care revelează siluete pierdute pe un orizont acoperit, difuz, cu elementul uman care se dizolvă, pentru a atrage atenţia asupra unui al doilea orizont, ce lasă loc unor interpretări multiple pe fondul unei atmosfere grele, al unei tristeţi iremediabile, cu uşor iz de catharsis; misterul e atotstăpînitor.
UN ONIRISM BINE TEMPERAT. Un întreg fundal, asemenea unui dublu rapel la memorie, situează acest jurnalul sentimental în sfera unor cromatici insolite, a unor tuşe dintre cele mai subtile şi a pensulaţiilor discrete, dar de o forţă incantatorie şi o vibraţie lirică fără egal. Într-o lume care se devorează pe sine, arta lui Radu-Anton Maier atrage atenţia asupra naturii bolnave, asupra „unor fragmente anatomice bolnave: organe şi segmente de sistem circulator terifiant pulsatile, segmente friabile ori chiar frînte din scheletul unui trup omenesc supus unor teribile presiuni…”(Dr. Livia Drăgoi), asupra stranietăţii lumii reale ori imaginate, în care toate se ordonează „după rigorile matematic-vizionare ale onirismului”.
ARTIST UNIVERSAL. „Artistul pune probleme – el nu le rezolvă” (Radu-Anton Maier). Retrospectiva de la Cluj-Napoca a condus privitorul într-o călătorie fantastică, oferind, totodată, un pretext pentru a medita cu privire la posibila înfrîngere a barierelor tăcerii, ale gîndirii, ale vieţii şi ale morţii, ale modalităţilor tehnice pe care le are la dispoziţie artistul contemporan. Proiectate astfel, tablourile din expoziţie oferă o perspectivă clară asupra configuraţiei artei lui Radu-Anton Maier, cu toate accelerările, acumulările şi trimiterile ei postavangardiste, în care arhetipurile, germinaţia, anatomiile dintr-un timp suspendat, înflorirea şi decăderea se menţin într-un orizont de interes generator de operă durabilă.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro