Retrospectiva de sculptură Ioan RUSU

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 10-28 august 2016, expoziţia retrospectivă de sculptură a artistului clujean Ioan RUSU. Căutând să prezinte operele relevante din creaţia de o viaţă a sculptorului, actuala expoziţie cuprinde o selecţie de 40 de lucrări de dimensiuni, tehnici şi materiale variate. Sculpturile se caracterizează printr-un remarcabil simţ al formei, motivele predilecte ale artistului fiind ideile universale şi atitudinile umane.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 10 august 2016, la ora 18, în sălile de expoziţii temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezenţa artistului Ioan RUSU şi a criticului de artă Vasile Radu. Din partea muzeului vor fi gazde dl Lucian Nastasă-Kovács, manager, şi Bordás Beáta, muzeograf.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, promoţia 1965, sculptorul Ioan Rusu (născut în 26 ianuarie 1941, Someşeni, astăzi cartier al Clujului) s-a impus ca fiind unul dintre studenţii preferaţi ai maestrului Romul Ladea. Timp de trei decenii, Ioan Rusu a fost profesor la Liceul de Artă din Cluj-Napoca. Începând din 1965, a participat la numeroase expoziţii judeţene şi naţionale, internaţionale şi de grup, o menţiune specială meritând participarea, în mai multe rânduri, la Bienala de sculptură Dantesca de la Ravena. Din 1969 a devenit membru al UAP, având o prezenţă constantă la saloanele anuale ale Filialei Cluj a UAP. De asemenea, a participat la numeroase tabere artistice şi simpozioane de sculptură. A deschis, până în prezent, o serie de expoziţii personale, dintre care menţionăm: Cluj-Napoca (1976), Bistriţa (1979) şi Alba Iulia (1979). A călătorit în străinătate, efectuând mai multe stagii de perfecţionare artistică în ţări precum Italia, Germania, în fosta Uniune Sovietică, Polonia, Austria, Ungaria şi SUA. O parte din lucrările sale au intrat în colecţii particulare şi de stat din SUA, Germania, Franţa, Japonia, Italia, Suedia, Austria, Letonia, Olanda, Luxemburg.

Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 10 august-28 august 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10–17.

SCULPTORUL & VIAŢA

Într-un anume fel, sculptorul îşi asumă instinctiv cea mai dificilă sarcină a Creatorului: aceea de-a exprima în tridimensional apogeul artei: „recuperarea” vieţii, „recunoaşterea” viului. Sculptorul are la îndemână forma, volumul, corpul uman, gestul, mişcarea, textura, culoarea iar, după cum ştie să le folosească, tinde să ofere privitorului „aparenţa” sau „esenţa” vieţii. De aceea avem puţini sculptori ale căror drumuri pornesc şi se întorc inexorabil la om ca punct final apoteotic al artei lor. De aceea, Renaşterea a pus în centrul preocupărilor sale artistice Omul şi relaţiile acestuia cu Divinitatea, de aceea, Charles Le Brun a pus în centrul Artei clasice Omul, ca sediul fiinţei unde se întâmplă miracolul vieţii sau ca „locul fatal” unde eşuează în zădărnicie utopiile artistice. Veţi vedea artişti constipaţi de propriile lor nefericite încercări, lăsând baltă omul, pentru a călători „prodigios” în spaţiile astrale ale unui cosmos imaginat, dar, inuman; veţi vedea artişti căzuţi în disperarea unor căutători de labirinturi din suflete, fără ca aceştia să ajungă niciodată în „centru”, în acel univers care exprimă, prin concreteţea sa, omul, ca dimensiune invariabilă a Universului. Arta porneşte de la Om, dar, atunci când nu se întoarce la acesta, ea nu rămâne decât un „reziduu” cosmic, chiar dacă se exprimă printr-o… ploaie de stele !

Vom evoca cu insolenţa disperată neputina omului de-a se exprima pe sine, aplecat febril cu urechea deasupra pieptului, scotocind, printre sunete reziduale, în căutarea freamătului, ritmului circadian al inimii, vibraţia sufletului încins de cuptorul arderilor sale interioare. Puţini pot fi „doctori”, „meşteri mari”, „calfe” şi „zidari” care vor putea arăta „pulsaţia” pietrei, freamătul interior al lemnului din care creşte „cosmogonia” sufletului şi corporalitatea vie a omului.

Unul dintre ei este Ioan Rusu (n. 26 ianuarie, 1941, la Someşeni-Cluj) artist care, acum, la 75 de ani, poate privi cu încredere… înainte: drumul străbătut, cel al unei jumătăţi de carieră, e presărat de oameni, chipuri emblematice şi eroi, dar şi „eroi” emblematici ai fiinţei, chipuri de copii, corpuri febrile de adolescente, maternităţi vivante, un popor de personaje care au o dimensiune comună: exprimă sentimentele benigne ale vârstelor, puritatea, ingenuitatea, încrederea, solemnitatea, îndrăzneala şi aventura tinereţii – fiecare dintrea acestea, forme vii prin care se manifestă viaţa omului.

În urmă cu câţiva ani, sculptorul „şi-a dichisit” un „ceas” la inimă. Stă acum cu urechea aplecat să asculte, în ritmul ticăitului de mecanism, cum curge propria sa viaţă. Ceea ce a făcut întreaga sa carieră, aplecat asupra omului, preocupat să prindă şi să exprime freamătul vieţii altor trupuri, acum o face reflexiv asupra sa. În după-amiaza acelei fatidice zile de 21 decembrie 1989, să tot fi fost orele 16… în centrul Clujului, am văzut împreună, amândoi, cum a plecat viaţa din piepturile câtorva dintre noi ! A văzut moartea ! De aceea, cred că a încercat mereu să lase prin opera sa chipul multiplicat al vieţii.

Vasile RADU