Respect și prețuire pentru maestrul Dumitru Fărcaș: o stradă din Cluj-Napoca îi va purta numele

În ședința ordinară a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca din 7 septembrie este supus aprobării proiectul de HCL pentru schimbarea denumirii străzii „Cișmigiu” în „Dumitru Fărcaș”. Situată în zona Parcului Central „Simion Bărnuțiu” în imediata proximitate a casei unde a locuit peste 35 de ani îndrăgitul artist Dumitru Fărcaș, strada îi va purta numele în semn de respect și apreciere pentru întreaga sa activitate, ca ambasador cultural al Clujului și României.

„Dumitru Fărcaș este și va rămâne mereu în memoria și sufletul clujenilor. Muzica sa reflectă însăși identitatea poporului român și îi rămânem recunoscători pentru modul în care a promovat cultura românească în întreaga lume. Este datoria noastră să îi protejăm moștenirea și să o împărtășim mai departe cu generațiile care vin”, a spus primarul Emil Boc.

Din 2019, la iniţiativa Primăriei, a Consiliului Local și Casei de Cultură a Studenților, aceasta din urmă poartă numele „Dumitru Fărcaș”, având scopul de a onora și a păstra în memoria publică personalitatea și valoarea artistică a maestrului taragotist, membru în orchestra Ansamblului folcloric studențesc „Mărțișorul”. Primăria Cluj-Napoca a investit în modernizarea clădirii, instalând un sistem de iluminat arhitectural care pune în valoare obiectivul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut