Reputat fizician clujean, despre implicațiile implementării în România a tehnologiei reactoarelor modulare mici

Reputatul cercetător clujean în domeniul fizicii nucleare Gheorghe Văsarul explică pentru cititorii ziarului Făclia care ar fi implicațiile construcției în țara noastră a unei centrale nucleare bazate pe tehnologia minireactoarelor. Expertul în energie nucleară, deținător al două brevete legate de apa grea şi uraniu, susține că la nivel global există peste 50 de designuri și concepte pentru aceste reactoare, dar nu este funcțional niciun astfel de complex care să producă energie electrică. „Costurile vor fi mari, construcția va dura mai mult decât se estimează si îngrijorările legate de siguranță vor persista”, remarcă cercetătorul clujean.

România va avea primul minireactor SMR din UE

Recent, România a semnat un parteneriat privind cooperarea cu SUA în dezvoltarea și implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR), pas concret în efortul comun de reducere a emisiilor de carbon din sistemele energetice și în asigurarea securității energetice naționale și regionale, cu potentialul de a transforme România într-un hub investițional și de furnizare de astfel de tehnologii pentru statele europene și partenere. Deci, un parteneriat pentru o energie mai „curată”.

Aşa descriu Statele Unite şi România noua înţelegere prin care vor fi construite în ţara noastră centrale care vor avea mai multe reactoare modulare mici, fiecare capabil să producă 60 de megawaţi de electricitate. Conform informațiilor de la Ambasada SUA în România, reactoarele vor fi construite pe teritoriu american şi apoi transportate în ţara noastră. Potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe, parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziționând SUA în fruntea cursei globale pentru dezvoltarea unor astfel de reactoare.

Tehnologia SMR

Majoritatea reactoarelor SMR au la bază tehnologia reactoarelor cu apă ușoară, și uraniu slab îmbogățit (aprox. 4 % U-235), care a funcționat cu succes mai bine de 60 de ani.

Proiectul inovator al reactorului SMR are la bază o construcție modulară integral fabricată de compania NuScale Power capabilă să genereze 60 MW de electricitate utilizând o versiune, sigură și redusă ca dimensiune, a tehnologiei reactoarelor cu apă sub presiune.

Modulele permit serviciilor de utilități să dimensioneze corect unitățile, în funcție de nevoile lor curente, apoi să le crească capacitatea acestora după nevoi. Reactoarele SMR se pot cupla cu alte surse de energie, cum ar fi sursele regenerabile și cele pe bază de combustibili fosili și cu procese industriale, pentru a crește eficiența și stabilitatea rețelelor electrice. Reactoarele SMR pot furniza energie pentru aplicațiile din zonele de amplasare care nu posedă infrastructura necesară acestora, pentru a alimenta unitățile mai ample și pot înlocui centralele electrice cu combustibili fosili, scoase din uz, de pe siturile dezafectate. Un alt avantaj constă în designul simplu care elimină multe dintre sistemele de mari dimensiuni, complexe, cum sunt pompele de răcire, vasele externe ale generatorului de aburi și conductele de răcire ale reactorului. Majoritatea reactoarelor SMR vor fi amplasate în subteran, sporind astfel siguranța și securitatea. Reactorul funcționează utilizând circulația naturală, prin urmare nu este nevoie de pompe. Se închide și se răcește singur, în siguranță, pe termen nedeterminat, fără să fie nevoie de intervenții.

NuScale Power, compania care va construi complexul din România, a elaborat și construit o serie de prototipuri și are în lucru un complex în statul american Idaho (Fig. de mai sus). Este programat a fi finalizat în anul 2030 și va costa peste 5 miliarde de dolari. La nivel global există peste 50 de designuri și concepte pentru aceste reactoare, dar nu este funcțional niciun astfel de complex care să producă energie electrică. Opinia generală este că o serie de minicentrale modulare vor fi gata după anul 2030, dar pentru moment nu și-a dovedit fiabilitatea. Criticii spun că reactoarele propuse, chiar dacă sunt mai mici, utilizează tot tehnologie nucleară și suferă de aceleași minusuri. Costurile vor fi mari, construcția va dura mai mult decât se estimează si îngrijorările legate de siguranță vor persista. Este posibil ca o parte din țările dezvoltate să respingă tot ce are legătură cu energia nucleară și să nu dea undă verde unor proiecte de minireactoare în care nu au încredere.

În aceste condiții companiile din domeniu ar putea fi tentate să facă lobby în țări mai mici, unde să poată instala complexele SMR, profitând si de norme de siguranță mai puțin stricte.

Dr. Gheorghe VĂSARU

Cercetătorul clujean Gheorghe Văsaru este o personalitate renumită în comunitatea fizicienilor români și străini și foarte cunoscută în întreaga comunitate științifică din România.

În cei 40 de ani de activitate în cadrul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare (INCDTIM) din Cluj-Napoca a realizat 98 de  contracte de cercetare, a publicat peste 150 de lucrări ştiinţifice și a obținut două brevete legate de apă grea şi uraniu. De asemenea, este autorul al 19 cărţi, din care 9 în limba engleză şi franceză, în Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii, Olanda şi Austria și a elaborat importante lucrări de autor. De numele său se leagă lucrarea care a stat la baza documentării cercetărilor privind producerea apei grele în România.

Virgil Popescu: Tehnologia este sigură

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, susține că autorizarea de către autoritatea de reglementare în domeniul nuclear a SUA a reactoarelor modulare mici dezvoltate de NuScale Power înseamnă că această tehnologie este sigură şi de încredere.

„Prin acordarea primului SMR (reactor nuclear modular de mici dimensiuni – Small Modular Reactor) al autorizării din partea US Nuclear Regulatory Commission, tehnologia NuScale reprezintă o tehnologie nucleară sigură, de încredere şi scalabilă, care îndeplineşte solicitările noastre, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii românilor”, a afirmat Popescu.

Popescu a menţionat că autorităţile româneşti au în vedere plasarea de centrale cu reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni în locaţiile termocentralelor pe cărbune existente.

„Pe baza Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, România plănuieşte să-şi reducă emisiile de CO2 cu 55% până în 2030 (…). Dezvoltarea de noi capacităţi până în 2030 este esenţială, cum 80% din termocentrale şi-au depăşit durata de viaţă normală, iar 66% din emisiile de CO2 sunt generate de sectorul energetic. Energia nucleară are un rol esenţial în decarbonizare. (…) Construirea unui reactor modular mic funcţional este o soluţie tehnologică avansată şi sigură, cu beneficii de mediu dovedite, producând energie fără emisii şi care aduce beneficii directe sociale şi economice comunităţii şi care produce prosperitate economică. (…) O centrală SMR cu şase module, adică una de 462 megawaţi, va evita emiterea din cărbune a 4 milioane de tone de emisii de CO2 anual, sau echivalentul a eliminării de pe şosele a 6,6 milioane de maşini anual. (…) Ţinta noastră este să plasăm SMR în locaţiile termocentralelor pe cărbune existente, obţinând astfel reducerea amprentei de carbon, cu salvarea locurilor de muncă şi a veniturilor locale şi garantând o tranziţie acceptabilă pentru termocentralele pe cărbune existente, pentru lucrătorii din acestea, pentru comunitate şi pentru afacerile locale”, a adăugat Virgil Popescu.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat al Statelor Unite, remis de Ambasada SUA la Bucureşti, NuScale este singurul reactor SMR care a primit certificarea de proiectare de la Comisia de Reglementare în domeniul Energiei Nucleare din Statele Unite (U.S. Nuclear Regulatory Commission).

Prin această iniţiativă, este de aşteptat ca primul modul NuScale sa fie construit până în 2027, iar prima unitate completă cu 6 module să fie finalizată până în 2028. Acest lucru înseamnă cu doi ani înainte ca reactorul să fie utilizat în Statele Unite, conform planificării, se menţionează în comunicatul remis de Ambasada SUA la Bucureşti.

Apel al cinci state membre împotriva clasificării de către UE a energiei nucleare drept investiţie „verde”

Miniştrii din cinci state europene au transmis joi, la conferinţa COP26, că energia nucleară este „incompatibilă” cu criteriile listei investiţiilor considerate „durabile” elaborată în prezent de UE.

Comisia Europeană urmează să propună până la sfârşitul anului o listă de surse de energie considerate benefice pentru climă, aşa-numita „taxonomie verde”. Această clasificare va deschide accesul la finanţare verde, dând un avantaj crucial filierelor recunoscute.

„Energia nucleară este incompatibilă cu principiul «non-prejudiciului semnificativ» al taxonomiei europene”, afirmă într-o declaraţie comună miniştrii mediului din Germania, Austria, Danemarca, Luxemburg şi Portugalia, făcută publică la conferinţa de la Glasgow.

„Recunoaştem dreptul suveran al statelor membre de a se decide în favoarea sau împotriva energiei nucleare în cadrul sistemelor lor energetice naţionale. Dar ne temem că includerea energiei nucleare în taxonomie ar afecta în mod durabil integritatea sa, credibilitatea sa şi deci utilitatea sa”, scriu miniştrii în scrisoarea comună.

Ei consideră că această clasificare ar putea îngrijora anumiţi investitori şi că „aceste voci de pe piaţă trebuie să fie ascultate”.

„Îndemnăm Comisia Europeană să nu pună pericol drumul curajos pe care l-a ales pentru a face din Uniunea Europeană prima piaţă pentru finanţare durabilă”, au adăugat ei.

Zece state din UE, printre care şi Franţa, au publicat la jumătatea lui octombrie un articol în care susţineau energia nucleară. Alte ţări precum Germania, Austria sau Luxemburg se declară împotrivă, criticând problema stocării pe termen lung a deşeurilor radioactive. Însă Berlinul a părut să deschidă în octombrie calea unui compromis, notează France Presse.

Berlinul ar trebui să încheie în 2022 utilizarea energiei nucleare, decisă în 2011 după catastrofa de la Fukushima, în Japonia. Celelalte ţări implicate în apelul publicat joi nu produc energie nucleară.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut