Reprezentanţii firmei Pesa susţin că oferta lor depăşeşte ce se cerea în caietul de sarcini

Reprezentanţii fimei poloneze PESA, care a cîştigat licitaţia pentru achiziţionarea de către primărie a unor tramvaie, spun că nu înţeleg decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) deoarece garniturile oferite sînt superioare, ca dotare tehnică, faţă de ce s-a cerut în caietul de sarcini.

Firma poloneză a cîştigat în luna decembrie licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru cumpărarea unor tramvaie, în condiţiile în care în prezent linia este complet reabilitată printr-un program european.

Rezultatul licitaţiei a fost însă contestat la CNSC de firma Astra Arad, iar în urmă cu cîteva zile reprezentanţii Consiliului au admis plîngerea făcută. Motivul invocat a fost acela că tramvaiele PESA au o uşă simplă, care, susţin cei de la Astra Arad, ar trebui să fie dublă.

Directorul de marketing şi dezvoltare al PESA, Marcin Jedrzczka, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că în caietul de sarcini era o cerinţă care presupunea că tramvaiul trebuie să aibă minim patru uşi duble. El a arătat că garniturile Swing, care ar urma să fie achiziţionate de municipalitate, au patru uşi duble şi două simple, acestea din urmă fiind poziţionate în faţa şi în spatele tramvaiului.

Jedrzczka a explicat că prezenţa acestor două uşi simple, în plus faţă de cele patru duble cerute, sporesc atît siguranţa cetăţenilor, cît şi fluidizarea circulaţiei, oamenii putînd să urce şi să coboare mai repede şi mai uşor, iar astfel staţionarea tramvaiului nu va depăşi termenele stabilite, iar toate acestea, în final, înseamnă bani economisiţi.

Pe de altă parte, Comisia de licitaţie a Primăriei Cluj-Napoca a atacat miercuri în instanţă decizia CNSC.

Primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, a declarat că i se va solicita instanţei judecarea cu celeritate a cauzei, pentru a se încerca recuperarea timpului de care un asemenea demers are nevoie.

Cumpărarea garniturilor face parte dintr-un proiect derulat pe bani europeni care are ca obiect refacerea liniei de tramvai din oraş, care are o valoare de 163.053.903 de lei, din care 120.705.609 de lei nerambursabili.

Diferenţa de preţ dintre ofertele clasate pe locul I, respectiv locul II este de 429.000 de euro pentru o garnitură de tramvai.

Contractul de achiziţie a noilor tramvaie destinate transportului public de călători pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost atribuit în decembrie firmei SC Pojajzdy Szynowe PESA Bydgoszcz SA din Polonia.

Compania poloneză a oferit preţul de 6.400.000 de lei fără TVA, pe bucată. Tramvaiul are o capacitate de 296 de călători şi un termen de garaţie de 6 ani.

Conform contractului-cadru, Primăria Cluj-Napoca ar urma să achiziţioneze 12 tramvaie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.