Reorganizarea administrativ-teritorială şi reducerea birocraţiei

Guvernul Ponta îşi propune în următorii ani creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin simplificarea procedurilor de depunere, evaluare, implementare şi verificare a proiectelor, precum şi reorganizarea administrativ-teritorială prin crearea cadrului instituţional pentru funcţionarea regiunilor administrativ-teritoriale.

Potrivit Programului de guvernare 2013-2016, Executivul are în vedere un plan strategic de dezvoltare pentru reducerea decalajelor existente în scopul atingerii mediei europene pentru toate regiunile. De asemenea, intenţionează recuperarea accelerată a întîrzierilor în domeniul economic şi social a zonelor mai puţin dezvoltate, ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice şi preîntîmpinarea producerii de noi dezechilibre. Documentul mai vizează prioritizarea investiţiilor publice destinate satului românesc în sensul finanţării unui pachet minim obligatoriu de investiţii publice de tipul şcoală, biserică, dispensar medical şi farmacie, bibliotecă şi cămin cultural, apă şi canalizare, drumuri locale, iluminat public, salubrizare, maşină de pompieri, ambulanţă, tîrg comunal etc., care să asigure un standard minim obligatoriu de civilizaţie şi confort.

Obiectivele Guvernului în perioada menţionată sînt: continuarea reformei în administraţia publică, cu accent pe creşterea autonomiei colectivităţilor locale prin declanşarea reală a procesului de descentralizare, cu respectarea principiului subsidiarităţii; armonizarea legislaţiei care guvernează administraţia publică în vederea eficientizării actului administrativ; introducerea unui sistem de indicatori de evaluare a modului de funcţionare a tuturor instituţiilor din administraţia publică, atît de la nivel central, cît şi local, prin utilizarea standardelor de calitate şi de cost a tuturor serviciilor publice, precum şi revizuirea tuturor normelor de funcţionare şi reglementare a administraţiei, în aşa fel încît activitatea administraţiei publice să fie măsurabilă şi eficientă.

Un alt obiectiv este cel de operaţionalizare a conceptului de „ghişeu unic” şi a sistemelor de guvernare electronică pentru reducerea birocraţiei, a costurilor de funcţionare a sistemului administraţiei publice şi extinderea accesului cetăţenilor la informaţiile publice de interes naţional şi local.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.