Remus Lăpuşan: Noul statut al parlamentarilor aduce doar clarificări de ordin tehnic

lapusanLiderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan susţine că noul statut al parlamentarilor nu aduce întăriri ale imunităţii deputaţilor şi senatorilor ci doar clarificări de ordin tehnic.

“Fiind conştienţi de importanţa demontării oricăror forme de interpretare mai mult sau mai puţin rău intenţionate, precizăm că imunitatea parlamentarilor nu a fost întărită prin modificările aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor. Au fost aduse doar clarificări de ordin tehnic. Proiectul de modificare a Legii privind Statutul senatorilor şi deputatilor aduce clarificări în privinţa declarării incompatibilităţii aleşilor, precum şi interdicţii şi sancţiuni suplimentare în caz de conflict de interese” a declarat Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

În schimb, senatorul democrat liberal clujean Alin Tişe susţine că odată cu votarea statutului parlamentarilor, USL a redus atribuţiile ANI. El crede că România este într-un real pericol de derapaj de la principiile democraţiei europene, precizînd  că trebuie tras un serios semnal de alarmă. ‘’Revolutia bunului simţ a durat foarte puţin sau de fapt nu a existat niciodată!’’, susţine Tişe. În acest context, senatorul face apel la respectarea statului de drept şi a instituţiilor statului democratic.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.