Relaţiile “schizofrenice” dintre Merkel şi Sarkozy

ABC

Schizofrenia provocată de coşmarurile franco-germane vine de departe… De cînd Merkel cerea o “regulă de aur” bugetară pentru întreaga zonă euro, iar Sarkozy a urcat imediat în trenul iniţiativei franco-germane. În limba germană acest lucru înseamnă că “Franţa trebuie să fie mai riguroasă, dacă vrea să evite declinul”. Pentru francezi traducerea este mai liberă: “Vom vedea noi cum putem să reducem datoriile acumulate de peste 30 de ani”.

Cînd Merkel studiază diferitele scenarii de faliment grecesc (ieşirea din euro traumatizantă dar suportabilă, blîndă pentru interesele germane, catastrofală pentru ceilalţi), bancherii germani scot calculatorul şi se îngrozesc de costul scenariilor pentru contribuabilii germani. Îngrijorat în faţa posibilităţii de a pierde excelenta notă – triplu A – a datoriei sale, Sarkozy traduce: “Toţi trebuie să respectăm angajamentele asumate…”, un mod de a cere mai multă răbdare guvernului german.

Cînd Merkel evaluează scenariile unei reforme a tratatelor europene, Sarkozy se teme ca această evaluare să “distragă” Berlinul de la gestionarea crizei în curs, în timp ce credibilitatea franceză se degradează inexorabil de mult timp încoace. Pentru restul aliaţilor europeni, schizofrenia franco-germană are însă avantaje. Cînd Italia (Berlusconi) sau Spania (Zapatero) cereau “răbdare şi “solidaritate” europeană, se ascundeau sub umbrela retorică franceză: plătirea datoriilor şi reducerea deficitului impus de rigoarea germană necesită un regim de austeritate bugetară de pîine cu apă, pe care Franţa este prima pe care nu-l respectă.

Cînd Spania (Zapatero) sau Italia (Berlusconi) spun că resping o Europă cu mai multe viteze, aspiră să primească de la Germania acelaşi tratament preferenţial pe care îl primeşte şi Franţa (Sarkozy), tăinuind o evidenţă: zona euro funcţionează deja cu mai multe viteze… Şi sînt Berlinul şi Banca Centrală Europenă (BCE) cele care impun viteza pe care o consideră convenabilă. Noul premier italian, Mario Monti, a rezumat-o tranşant: “Pentru a primi ajutor de la BCE, statele trebuie să înceapă să se ajute singure”. În timp ce noul preşedinte al BCE, Mario Draghi, transmite un mesaj voalat guvernului francez: “Nu mai amînaţi reducerile pentru a putea continua să simulaţi că Germania şi Franţa merg cu aceeaşi viteză”.

Pînă la urmă, schizofrenia franco-germană este esenţială. Fără ea, zona euro şi Uniunea Europeană ar lăsa descoperit un şirag de adevăruri neplăcute: îndatorirea colosală, demografie în declin, creştere iluzorie, revirimente populiste, eclipsare istorică.