Regionalizarea – două puncte de vedere ale universitarilor clujeni: Tendinţele indică o descentralizare centralizatoare. 2013 – un an mai profund decît 1918

La Bucureşti viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, militează consecvent pentru grăbirea  înfiinţării regiunilor administrative. Clujenii, mai temperaţi  din fire, au renunţat şi ei la celebrul oximoron “Festina lente”. Insistă, in schimb, asupra conţinutului, sugerînd o reformă adminstrativă reală.

“Regiunile nu reprezintă o obligaţie sau un moft, ci o necesitate pregnantă pentru Romania. Descentralizarea administrativă este un proces care trebuie sa fie finalizat în acest an, este nevoie să clarificăm o dată pentru totdeauna atribuţiile fiecărui nivel administrativ, iar asta, în primul rînd, din respect faţă de cetăţean. (…) În Polonia procesul de regionalizare s-a realizat în şase luni, pentru că au ştiut că este o singură fereastră de oportunitate”, spunea în urmă cu cîteva zile Dragnea. Aproape simultan, univeristarul clujean Vasile Puşcaş, negociator şef cu UE în perioada 2000-2004, declara că, în ce priveşte momentul realizării regionalizării, el este adeptul big-bang-ului, deoarece nu mai avem timp: “Mi-ar plăcea să stăm, cum sîntem noi ardeleneii, să gîndim de trei ori. Trece trenul ăsta, nu-i nimic, vine marfarul de şase, dacă nu, vine acceleratul. Nu mai avem timp pentru aşa ceva! Lumea a luat-o într-o goană nebună. Dacă Uniunea Europeană îşi doreşte să devină un  muzeu al  marilor realizări din secolul al XX-lea, cel puţin în a doua jumătate, atunci trebuie să o ţină molcom, aşa, ca ardelenii. Dacă nu, trebuie să se grăbească şi vă asigur că se va grăbi”.

Un alt universitar clujean, istoric şi el, Ovidiu Pecican, aprecia că răgazul  pentru dezbaterea chestiunii regionalizării este scurt, dar cam aşa era şi  timpul pe care îl avea Japonia la dispoziţie pentru a face saltul de la epoca medievală la modernitate. “Dacă ne vom plînge în continuare în orizontul  teoriei lui Blaga,  a retragerii românilor din istorie, că nu avem timp, nu o să mai  avem timp. Cred că e de trecut la fapte”, a adăugat Pecican.

Principiile care vor sta la baza descentralizării regionale:  subsidiaritatea (exercitarea competenţelor de catre autoritatea administraţiei locale care este cea mai aproape de cetăţean),  asigurarea resurselor integrale pentru exercitarea competenţelor transferate; responsabilitatea autorităţilor locale judeţene/regionale în raport cu competenţele şi atribuţiile pe care le vor avea, anunţate de Liviu Dragnea, au fost completate la Cluj-Napoca, cu ocazia şedinţei publice a Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului, organizată la Universitatea “Babeş-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene.

20130426_144851Pericolul descentralizării centralizatoare

Vasile Puşcaş, un critic necrutăţor al tuturor guvernărilor,  s-a declarat,  totuşi, optimist după ce l-a auzit vorbind în parlamentul finalandez pe întîiul premier din generaţia Erasmus,  generaţie care “va schimba ce trebuie schimbat în Europa şi-n statele membre”. Potrivit fostului ministru, dezbaterea regionalizării este mărgintă la două intenţii, una  administrativă şi o alta  pecuniară. “În ceea ce priveşte intenţia administrativă, dacă ea va fi menţinută singulară, atunci se va ajunge la o descentralizare centralizatoare, pentru că societatea românească, din păcate, continuă să fie parohialistă şi să privească spre stat. Şi, orice-am face, chiar dacă se va descentraliza şi se va menţine numai formula administrativă, vom ajunge tot la centralism, iar din punctul de vedere al eficienţei deciziei cred că vom avea dubii foarte mari”, a arătat fostul ministru.

Acesta a explicat  de ce România nu a luat bani europeni, avertizîndu-i pe actualii şi viitorii guvernanţi că, făcînd administrativ regiuni, nu vor lua bani europeni. “Dacă îşi doresc o suplimentare de putere, în sensul pervers  fanariot, atunci probabil se va întîmpla să existe nişte scurgeri, să zicem, pecuniare în anumite zone, dar altminteri banii europeni nu-i vor lua cei care cred că făcînd administrativ regiuni se va întîmpla lucrul acesta.” Propunerea “de meditaţie” făcută de fostul negociator-şef cu Uniunea Europeană în chestiunea regiunilor  are o abordare complexă,  prin care să fie evitată “descentralizare centralizatoare”, aşa cum indică tendinţele. “Cred că trebuie să avem în vedere întreaga reformă a administraţiei publice.  Dacă vom trata numai regiunile şi nu vom trata reforma administraţiei publice, întru tot, de la entităţi administrative pînă la funcţia publică, în mod sigur vom face ceva ca să facem.  (…) Procesul de reformă a administraţiei şi a funcţiei publice este mult mai complex. Ca atare, aş propune să privim această temă a descentralizării prin regiuni în complexul şi contextul reformei administraţiei. Amănunte putem să discutăm oricînd, dar cred că  o altfel de abordare nu are şanse de izbîndă, chiar dacă vom trece  că regiunile sînt în Constituţie şi au valoare constituţională”,  a spus Vasile Puşcaş.

România poate să facă un salt extraordinar

O a doua idee enunţată de fostul ministru este de natură economică, în contextul în  care  abordarea europeană a regiunilor se referă la dezvoltarea regională,  iar aceasta  are în vedere procese de dezvoltare  pe diferite segmente cronologice.

“În ceea ce priveşte politicile de dezvoltare, de evoluţie economică, sînt absolut convins că România poate să facă un salt extraordinar, printr-o abordare coerentă, coezivă, a acestei concepţii economice şi sociale. O colegă a noastră de la Centrul de politici europene de la Universitatea din Iaşi făcea recent o evaluare a impactului politicii de dezvoltare regională în România şi constata ce vedem cu ochiul liber: din 1997 pînă acum, în 16 ani, scopul aşa-zisei politici de dezvoltare, care a fost eliminarea sau diminuarea disparităţilor, nu s-a realizat. Dimpotrivă, disparităţile au crescut. Ca atare, impactul  este cît se poate de evident. Problema nu este numai  că regiunile nu au avut un anumit statut, ci faptul că nu s-a aplicat o  politică de dezvoltare regională, că s-au aplicat mai degrabă politici şi intenţii clienteliste  şi parohialiste, care au avut o funcţie de tip  fanariot, nicidecum european, de la nivel local pînă la nivel central. Ca atare, o asemenea abordare, ce înseamnă maximizarea şi eficientizarea resurselor spaţiale, asta înseamnă dezvoltarea regională, aceasta  trebuie să fie obiectivul viitoarelor regiuni”, a explicat Vasile Puşcaş.

România – o ţară fără politici publice

Potrivit lui Vasile Puşcaş,  regiunile europene au sens în eficientizarea aplicării  politicilor publice, dar  România este o ţară fără politici publice: “Noi discutăm de sănătate , dar n-avem politică publică de sănătate, noi discutăm de educaţie, dar n-avem politici  educaţionale; noi discutăm de infrastructură, dar avem politici care se repetă de la ceas la ceas sau de la an la an, nu cînd se schimbă miniştrii: cînd  se schimbă secretarii de stat văd că se schimbă strategiile şi politicile la nivelul infrastructurii. Dacă se ajunge pînă la şeful de birou de lemn, atunci vom ajunge la sapă de lemn, asta e cît se poate de clar. Noi trebuie, şi aici este inclusiv rolul statului şi al Parlamentului, trebuie să avem politici publice clare, la nivel naţional. Regiunile trebuie să-şi aibă politicile lor şi priorităţile de politici publice cît se poate de clare.  Tocmai aici stă avantajul utilizării acestui instrument care se numeşte regiunea, regiunea de dezvoltare”.

Cunoscutul profesor a subliniat rolul competitivităţii regiunilor şi a ţării, menite să împiedice accentuarea decalajelor: “Dacă vrem să evoluăm acolo unde trebuie, către un cadru de dezvoltare, trebuie să punem accent pe competitivitate.  Cine citeşte cum trebuie comunicarea comisiei referitoare la coeziunea economică şi socială vede o altă abordare faţă de 2007-2013, iar principala abordare este competivitatea. Inclusiv din punctul de vedere al re-repartizării finanţărilor europene, competitivitatea va fi  pe primul loc, şi această competitivitate trebuie obţinută şi accelerată exact prin politicile acelea de dezvoltare regională. (…) UE este o structură a funcţionalismului, funcţionalitatea regiunilor trebuie să fie cuprinsă şi ea în Constituţie”, a declarat Vasile Puşcaş.

Ne-am unit la 1918 şi de atunci tot încercăm să ne integrăm intern

“Cînd vorbim de regionalizare, ne gîndim la integrare, dar lucrul acesta nu l-am auzit în dezbaterile noastre. Am să vă dau două exemple: Irlanda şi Polonia. Cînd au gîndit regionalizarea, şi-au opus două obiective, primul a fost diminuarea discrepanţelor şi al doilea – convergenţa şi competivitatea.  Întrebaţi ce fac prima dată pentru convergenţă şi competivitate,  irlandezii au spus că prima dată trebuie să fie foarte serioşi, să-şi realizeze integrarea internă şi-n al doilea rînd să intre în procesul integrării europene. Ei bine, noi ne-am unit la 1918 şi de atunci tot încercăm să ne integrăm intern. Vrem să facem integrare europeană fără să fi realizat integrarea internă. Cînd avem în vedere procesul de regionalizare, atunci trebuie să gîndim la această integrare internă, care înseamnă coeziunea economică şi socială şi mai mult de  atît.”

Acest moment – mai profund decît anul 1918

Fără exerciţiul guvernării, profesorul Ovidiu Pecican a abordat din unghiuri inedite chestiunea regionalizării. “Cred că lumea are, într-adevăr, tendinţa de a merge pe şinele deja formate, dar mă întreb dacă e bine. Plasăm adeseori problematica regionalizării, în ultimii 12 ani, să zicem, în 2001 a avut loc episodul Provincia, cu declanşarea dezbaterii şi cred că şi cu includerea pe agenda prioritară a politicii româneşti a acestei problematici, care exista de fapt, se conturase şi oricum se mergea în această direcţie. Cred aşadar că,  în legătură cu această chestiune, problema e simplă. În orizontul obţinerii cît mai judicioase a cît mai multor fonduri de la Uniunea Europeană acesta este un instrument, la urma urmei, pe care l-am folosi, dacă am fi nu doar  integri, ceea ce chiar cred că se întîmplă cu mulţi dintre oamenii care ne reprezintă, nu toată lumea e coruptă, ci dacă am fi şi performanţi. Atunci orizontul în care am discuta problematica regionalizării ar fi acela al unei organizări mai bune a statului nostru. Statul este şi el un instrument – şi ce vizează pînă la urmă? Să trăim mai bine cu toţii, să asigurăm un nivel mai bun de trai, stabilitate, securitate colectivă pentru cetăţenii României, dar şi  pentru structurile în care noi ne-am integrat. Menţionez că  acest moment nu e sigur că se va întoarce vreodată, e chiar mai profund semnificativ decît anul 1918 şi nu vreau să comit o erezie, pentru că sîntem membrii unui club select care se numeşte Uniunea Europeană, sîntem parteneri NATO şi sîntem apoi alături de Licuriciul cel strălucit de peste Ocean,  parteneri şi acolo strategici. Cînd a mai avut România, pe picior de principială egalitate, o asemenea şansă istorică?! Ar trebui să o ducem fantastic, excepţional, şi ar trebui ca la acest rezultat să contribuie fiecare cetăţean, noi toţi, chiar punctual”, a spus universitarul.

Adeziunea pe baza sentimentului identitar şi  sustenabilitatea regiunilor

Conform istoricului clujean, e legitim să ne intereseze cum anume am putea implica cetăţenii, cum “coboară” toate structurile, toate deciziile pînă la cetăţean: “La noi ar trebui să fie simplu. Pentru ca regionalizarea să cîştige interesul şi, totodată, încrederea cetăţeanului, ar trebui să întîlnească  orizontul de aşteptare al acestuia. Sigur că deja păşesc pe tărîmul discutării identităţilor culturale. Există români, există maghiari, există alţi minoritari,  dar peste asta există ardeleni, oameni din Ţara de Sus a Moldovei, din Ţara de Jos, dobrogeni, olteni, munteni, bănăţeni, aşadar avem o serie de moşteniri, avem această bogăţie extraordinară. Sînt de acord cu cei care definesc  ca fiind o bogăţie a Uniunii Europene  diversitatea şi varietatea peisajulului etno-folcloric şi lingvistic. Depinde doar de noi să valorificăm  şi să fructificăm  bine aceste lucruri.

Nu este suficient să avem adeziunea pe baza sentimentului identitar, care motivează pînă la urmă fiecare cetăţean să pună umărul la construirea unei regiuni  rezistente şi prospere, avem nevoie de sustenabilitatea regiunilor pe care le concepem.  Economică şi nu doar economică. Dacă reuşim să îmbinăm aceste două criterii,  sîntem şi geniali şi cîştigătorii acestui loz, important cred. (…)  Dacă se va găsi în acea zonă (Dobrogea – n.n.) modul în care  brăilenii, care aveau o identitate forte încă de pe  vremea scrisorii boierilor  din Brăila către domnitorul Ştefan cel Mare, să fie aduşi împreună cu buzoienii sau  cu vrîncenii, care erau şi sînt strănepoţii şi nepoţii Vrîncioaiei, ăsta va fi un lucru extraordinar. Oamenii nu pot fi convinşi că nu pierd dacă capitala lor tradiţională de judeţ se duce pe Apa Sîmbetei decît dacă pui ceva în loc care să-i mulţumească. Şi dacă construim aceste structuri, şi mentale, dar şi instituţionale, într-o manieră convingătoare, dacă propunerile sînt valabile nu văd niciun impediment.”

Maria SÂNGEORZAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.