Regal de poezie şi umor la Mizil: Festivalul Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a IX-a

Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil a găzduit în 30 ianuarie 2016 festivitatea de premiere a festivalului cu titlul de mai sus, aflat la ediţia a IX-a, iniţiat şi organizat de Fundaţia Culturală „Romeo şi Julieta la Mizil”.
In memoriam Efim Tarlapan, Corneliu Leu, Al. Popescu Zorica. La cea de a IX-a ediţie, care a reunit cca 600 de concurenţi la ambele secţiuni, Poezie şi Epigramă, organizatorii au oferit premii în valoare totală de 4000 de lei. Premiile au ca denumire numele unor personalităţi mizilene care fac parte din patrimoniul cultural naţional: George Ranetti, Grigore Tocilescu, Agatha Bacovia. Ediţia a IX-a a fost dedicată memoriei a trei dintre invitaţii importanţi ai festivalului de la Mizil: Corneliu Leu, Efim Tarlapan şi prof.univ.dr. Al. Popescu Zorica. Organizatorii au instituit trofee în onoarea acestora, trofee înmînate anul acesta membrilor familiilor celor menţionaţi, urmînd ca la ediţiile viitoare să fie oferite unor personalităţi.
Personalităţi culturale prezente. La festival au fost prezente nume importante din cultura română şi din domeniul educaţiei şi învăţămîntului: prof. univ. dr. Ştefan Cazimir, George Stanca, Cornel Udrea, Alexandru Mironov, prof. univ. dr. Elis Râpeanu, dr. Lucia Olaru Nenati, insp. şc.gen. Nicolae Angelescu, prof. univ.dr. Nicolae Ilinca, inspector general în MECTS, prof. dr. Doru Dumitrescu, inspector în MECTS, Cătălina Chendea, prof.univ.dr. avocat Alexandru Ţiclea, rector al Universităţii Ecologice Bucureşti, prof.univ.dr.Vlad Leu, prodecan al Universităţii Hyperion , fiul regretatului Corneliu Leu, scriitoarea Victoria Milescu, prof. univ. dr. Alexandru Şonea, conf.univ.dr. Gabriel Mardare, graficianul Marian Avramescu, George Corbu, prof.univ.dr. Corneliu Berbente.
Moldova şi Ardealul. A participat şi o delegaţie numeroasă din Republica Moldova,cu scriitori consacraţi ca Ion Popa Pădure sau Maxian Deladolna – un genial acordeonist, sau poete cunoscute ca Zina Bivol, Diana Zlatan Ciugureanu, Elena Mihalachi, Cristina Costov, Nina Nicula. Din partea Directiei Generale pentru Tineret si Sport a participat prof. Elena Vorotneac. Au fost de faţă şi membri ai Asociaţiei Literare “Păstorel” şi “Universul Prieteniei” din Iaşi, precum şi organizatorul Festivalului „Mărul de aur”, de la Bistriţa, Alexandru Căţcăuan.
Jurizarea, premiile şi epigramiştii. Evaluarea concurenţilor a fost realizată, la Poezie, de un juriu alcătuit din: insp.dr. Cristina- Marian-Ionescu, George Stanca şi Anca Hirshpek – cîştigătoarea de anul trecut. La Epigramă: George Corbu, Corneliu Berbente, insp. drd. Mihai Morar, Petru Ioan Gârda – cîştigătorul de anul trecut. În final, după ce juriul a descalificat succesiv unii premianţi care nu au respectat regulamentul, premiile la secţiunea Poezie au fost astfel: Marele premiu „George Ranetti” a fost obţinut de Dumitru Sîrghie (Slatina), premiu girat de Literatura de Azi, Premiul „Grigore Tocilescu” – Vali Orţan ( Bucureşti) iar Premiul „Agatha Bacovia” – Victoriţa Tudor (Bucureşti).
La secţiunea Epigramă premiile au fost acordate astfel: Marele premiu „George Ranetti” – Ion Diviza (Chişinău), Premiul „Grigore Tocilescu” – Daniel Ionuţ Ţucă (Medgidia), Premiul “Agatha Bacovia” – Florin Rotaru (Buzău). Au fost în sală unii dintre cei mai buni epigramişti: Laurenţiu Ghiţă, Elis Râpeanu, Ioan Petru Gârda, Ionuţ Ţucă, Constantin Moldovan, Nae Bunduri, Val Conţevici, Florian Abel, Ioan Toderaşcu, Corneliu Zeană, Ioan Ruse, Aurel Cehan. Am remarcat şi prezenţa celui supranumit „amiralul umorului românesc”, Ananie Gagniuc, sosit împreună cu o puternică legiune dobrogeană: Dan Norea, Val Conţevici, Ionuţ Ţucă, Brumă, Violetta Petre.
Dezbatere despre umorul contemporan. În timpul festivităţii a avut loc dezbaterea „Starea actuală a umorului”, la care au participat dr. Elis Râpeanu, scriitorul Cornel Udrea, prof. univ. dr. Ştefan Cazimir şi epigramistul Petru Ioan Gârda. Ediţia de anul viitor va fi a 10-a, jubiliară, iar organizatorii o dedică d-lui Mircea Ionescu Quintus, care va împlini 100 de ani! Cu acel prilej, organizatorii instituie o nouă unitate de măsurare a duratei vieţii: QUINTUS-ul, unitate egală cu un secol.
A consemnat Prof. Laurenţiu Bădicioiu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.