Rectorul UBB, reales președinte al Asociației Psihologilor din România

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, profesorul Daniel David, a fost reales sâmbătă, 13 noiembrie, pentru un nou mandat de patru ani ca președinte al Asociației Psihologilor din România (APR).

„Le mulțumesc colegilor mei psihologi pentru încredere și mă simt onorat să fiu reales ca președinte al Asociației Psihologilor din România (APR), organizația istorică a psihologilor din țară. Dacă în primul mandat ca președinte (2017-2021) am avut ca misiune restartarea APR și crearea de mecanisme funcționale pentru reconstrucție – aspecte care au dus la stabilizarea și consolidarea organizației -, noul mandat (2021-2025) va fi focalizat, alături de ceilalți colegi din structurile de conducere ale APR, pe utilizarea acestor mecanisme (și a altora deja planificate) pentru dezvoltarea organizației”, declară prof. univ. dr. Daniel David.

Asociația Psihologilor din România (APR) este cea mai veche și cea mai complexă organizație profesională a psihologilor din România, având rolul de a stimula psihologia ca știință și de a asigura legătura bidirecțională cu practica psihologică, în scopul evoluției științei psihologice și profesiei de psiholog cu toate specializările sale.

Specializat în științe cognitive clinice (psihologie clinică/ psihoterapie), Daniel David a fost inclus în 2019 și 2020 între cei mai citați 2% oameni de știință ai lumii în toate domeniile științei (analize SCOPUS efectuate de Stanford-Elsevier), incluzând domeniul Psihologie și Științe Cognitive (Psychology & Cognitive Sciences).

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut