Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David: UBB este pașaportul pentru succes!

În anul 2020, prof. univ dr. Daniel David a preluat mandatul de rector al Universității ”Babeș-Bolyai” de la prestigiosul său predecesor, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, și atunci și acum președinte al Academiei Române. La trecerea a doi ani de la acel eveniment, noul rector a avut amabilitatea să relateze, pentru cotidianul ”Făclia”, aspecte din parcursul dinamic al instituției clujene, în contextul în care obiectivul principal al strateagiei sale este acela de a transforma Universitatea într-o instituție de educație superioară de tip world class.

Redactor Făclia: Universitatea ”Babeș-Bolyai” cunoaște, din anul 2020, an în care ați preluat mandatul de rector al instituției, o dinamică distinctă. Instituția clujeană continuă să ocupe prima poziție în clasamentul național, cu rezultate tradițional meritorii, dar și în topurile internaționale. UBB este singura universitate din România prezentă în Academic Ranking of World Universities, cunoscut şi ca ranking-ul Shanghai al universităţilor. De ce o dinamică specială în tot ce întreprindeți?

Rector Daniel David: În primul rând am moștenit o organizare foarte bună a Universității. Toți ceilalți rectori de după 1989 au avut grijă să vadă Universitatea clujeană ca una de referință la nivel național și cu ambiții de a fi un contributor la nivel internațional. Sigur eu am venit și cu experiența oarecum americană și a timpului petrecut acolo și a ceea ce înseamnă universitate de tipul world class. Și programul meu ca rector se numește Universitatea UBB, universitate world class astfel încât construim pe lucrurile bune făcute de cei de dinaintea mea. Am reușit, într-adevăr, să dinamizăm lucrurile foarte mult. Aveam această idee de a ancora Universitatea în practicile internaționale mult mai ferm – la nivel educațional, de cercetare și, foarte important, la nivelul relației cu societatea. Adevărul este că de foarte multre ori la nivelul relației cu societatea am lăsat lucrurile mai moale, fiindcă ne-am focalizat pe dezvoltarea educației și cercetării. Acum am recuperat și zona de relații cu societatea. Universitatea ”Babeș-Bolyai” nu este doar o universitate dintotdeauna culturală, prin latura ei socio-umană care a fost un reper național. În prezent, științele și componentele de tehnologie din UBB sunt puternici contributori pentru mediul socio-economic – aceasta a fost o noutate și o surpriză pentru foarte mulți care au descoperit că UBB are nu doar componenta culturală și de științe clasice, dar are și componenta de inginerie și tehnologie – avem 3 facultăți de inginerie, avem 6 programe de tehnologie, adică lucruri care pot contribui la inovații majore în zona tehnologică.

Reporter Făclia: Oamenii de știință din UBB sunt cotați între primii 2% din cei mai influenți oameni de știință din lume, potrivit unei analize efectuate de Universitatea Stanford din California (SUA) – aflată în topul celor mai performante universități din lume -, și de SciTech Stategies din Berwyn (Chester) Pennsylvania (SUA), specializată în dezvoltare de software. E un indicator elogios pentru UBB!

Rector Daniel David: Așa este. Dintre instituțiile academice românești, Universitatea ”Babeș-Bolyai” are unul dintre cele mai numeroase grupuri de profesioniști care se află între primii 2% din cei mai citați oameni de știință ai lumii. Atenție: nu în Cluj, nu în România, ci în lume. Iar unii dintre ei sunt citați în toate domeniile, altfel spus, 2% nu doar în chimie, dacă ești chimist. Chimistul din UBB este comparat cu colegii săi din străinătate, dar și cu fizicieni, biologi, psihologi, etc. Nu vă dau nume concrete, îi găsiți pe toți pe site-ul universității noastre.

Reporter Făclia: Într-o societate românescă bulversată și tot mai contradictorie, Universitatea ”Babeș-Bolyai” reușește să formeze adevărate caractere umane, care să schimbe lumea în bine?

Rector Daniel David: Eu zic că da. Noi avem, ca ambiție principală, ca misiune principală, nu doar să formăm buni specialiști, dar și buni cetățeni. Prin buni cetățeni eu înțeleg oamnei care sunt protectori ai democrației și cărora le pasă de bunăstarea oamenilor și a societății. Și nu e ușor: ați văzut că UBB a stat ca un stâlp de lumină în multe zone tulburi din societate. UBB este o barieră în fața pseudocunoașterii, este o pavăză în fața teoriei conspirațiilor. Nu e ușor pentru că încasăm critici, iscăm discuții, dar aceasta este funcția unei universități dintr-o societate democratică: să protejeze raționalitatea, pentru a-i proteja pe oameni.

Reporter Făclia: Inovativă în UBB este ”însoțirea” celor 22 de facultăți în 6 școli academice.

Rector Daniel David: Universitatea ”Babeș-Bolyai” are cel mai complex profil academic dintre toate universitățile din țară. Avem de la ceea ce se cheamă ”arte și științe umaniste” – film, teatru, muzică, științele umaniste clasice, istorie, filosofie -, la zona de ”științe sociale”, zona de ”științe” și zona de ”inginerie și tehnologie”. Ideea principală a fost ca, păstrând autonomia celor 22 de facultăți ale UBB, să le grupăm în școli academice, în școli de știință, pentru ca ele să înceapă să lucreze împreună. E modelul marilor universități americane. De exemplu, dacă trebuie să cumpăr un pian pentru disciplina muzică, nu cumpărăm patru instrumente pentru fiecare facultate cu astfel de preocupări, ci achiziționăm unu sau două piane foarte performante.

Avem, așadar, Școala de arte și științe umaniste (School of arts & humanities/School of liberal arts) care grupează toată zona umanistă – Facultatea de Litere, Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Teatru si Film, precum și programele de arte din facultățile de teologie ale UBB. În prezent se și lucrează la o platformă care să schimbe modul în care sunt percepute științele umaniste în România și să obțină o finanțare mai adecvată de la Ministerul Educației. Avem Școala de științe sociale (School of social sciences) – Facultatea de Drept, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Studii Europene, Facultatea de Business, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Geografie și Facultatea de Istorie și Filosofie (prin Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană. E apoi Școala de științele naturii și ale vieții (School of sciences and life sciences) – Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Facultatea de Biologie și Geologie, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului și Facultatea de Geografie (prin geografia fizică și tehnică și prin planificarea teritorială. Școala de inginerie și tehnologie (School of engineering and technology) – Facultatea de Chimie si Inginerie Chimică (prin componenta de inginerie: domeniul de inginerie chimică/biochimică), Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (prin componenta de inginerie: domeniul ingineria mediului), Facultatea de Fizică (prin componenta de inginerie: programul de fizică tehnologică), Facultatea de Biologie și Geologie (componenta de inginerie: programele de biotehnologii industriale/biotehnologie moleculară/inginerie geologică), dar și Facultatea de Inginerie (Extensia Reșița). Și, bineînțeles, Școala de sănătate (School of health) – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (prin Departamentul de psihologie clinică și psihoterapie – programele de clinică/sănătate), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (prin Departamentul de sănătate publică), Facultatea de Fizică (prin programul de fizică medicală), Facultatea de Biologie și Geologie (prin programul de managementul calității în laboratoare medicale/științele nutriției/biologie medicală), Facultatea de Educație Fizică și Sport (prin programul de kinetoterapie), Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (prin sănătatea mediului), respective Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică (prin programele de chimie alimentară și chimie clinică). Școala de studii teologice (School of theology/divinity) grupează cele patru facultăți de teologie din cadrul UBB – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Reformată și Facultatea de Teologie Romano-Catolică.

Puțină lume știe că UBB are una dintre cele mai complexe oferte teologice din Europa. Cele patru facultăți de teologie au început să lucreze împreună, au colaborat excelent la constituirea Centrului de Studii Patristice și Literatură Creștină Antică (n.r.: inaugurat în octombrie 2019, în parteneriat cu Universitatea San Giovanni in Laterano, prin Institutul Patristic Augustinianum din Roma).

Reporter Făclia: Mai sunt tot atât de puternice extensiile UBB în cele 12 mari orașe ale țării?

Rector Daniel David: Da, sunt în continuare puternice și cred că vor deveni și mai puternice. O prezență academică dinamizează un oraș, îl ajută să se dezvolte. Îi ajută și pe oameni să fie altfel, să se comporte mai civilizat unii cu alții, să fie atenți la discursul public. Nu ne așteptăm să avem o universitate în fiecare oraș, dar măcar în fiecare reședință de județ ar trebui să avem o prezență academică. Iar eu cred că prezența academică nu trebuie să fie făcută prin înființarea unei universități în fiecare reședință de județ – înființarea duce, de obicei, la universități noi care nu sunt performante, care se prăbușesc. Marile universități trebuie să aibă extensii în reședințele de județ pentru a ajuta dinamica județului respectiv. Noi, cei din UBB, când mergem la Zalău, nu facem un alt centru UBB ca și în Cluj, ci întrebăm Primăria, Consiliul Județean care sunt nevoile lor, ce firme au în zonă. În funcție de ce ne spun, avem programe specifice – științe administrative, inginerie chimică, etc. Practic, susținem dezvoltarea acestor zone. Prezența UBB în aceste extensii este un câștig foarte mare pentru acele zone.

Reporter Făclia: Cât de mult a afectat pandemia cu Covid-19 activitatea de la UBB?

Rector Daniel David: Și negativ și pozitiv. Eu sunt mai puțin catastrofic decât ceilalți rectori. În prima fază, pandemia ne-a destabilizat. În același timp, surprinzător pentru mulți, UBB s-a adaptat repede, am trecut la învățământul on-line de pe o săptămână pe alta. Mulți au fost sceptici, crezând că profesorii mai vechi nu vor ști cum să procedeze. Dar profesorii noștri s-au adaptat excelent. Surprinzător, am avut probleme cu generația digitală, cu studenții, care erau obișnuiți să se distreze pe internet, să caute jocuri, nu să învețe. În mintea multura dintre ei, navigarea pe internet nu însemna efort, ci distracție. Dar, practic, am învătat cu toții, și profesori, și studenți. A fost mai greu în perioada martie-septembrie 2020, când profesorii noștri au deprins predarea on-line. Am făcut o nouă pedagogie universitară despre cum se face predarea on-line. Eu sunt destul mulțumit de cum au decurs lucrurile din toamna anului 2020 pănă azi, pe varianta de predare on-line, mai ales în zonele care nu sunt vocaționale. În aceste zone poți face învățământ on-line mai bun decât cel tradițional. Noi suntem deschiși pentru învățământul on-line, la distanță, am fost pregătiți dinainte și nu ne-a șocat foarte mult schimbarea. Credem că după pandemie paradigma ar trebui să fie schimbată, nu ar trebui să ne întoarcem la ceea ce a fost înainte. Nu vom trece toată Universitatea pe on-line, dar o variantă hibridă, integrativă, va trebui să existe. Altfel am trecut degeaba prin acești doi ani, ne-am antrenat degeaba profesorii, ne-am pregătit degeaba în tot felul de soft-uri. Va trebui să ne pregătim pentru universitatea viitorului care oricum va fi hibridă. Cred că ar fi o greșeală să ne întoarcem la ceea ce a fost înainte de pandemie.

Reporter Făclia: În organizarea administrativă a UBB funcționează un Centru Qualitas, pentru criterii de performanță.

Rector Daniel David: Tradiția noastră academică este de elită. UBB este cea mai veche universitate din România, ca tradiție, bazele ei fiind puse în 1581. În învățământul superior românesc, cea mai veche universitate este la Iași, urmează Bucureștiul, apoi Clujul, prin înființarea, în 1919, a Universității ”Regele Ferdinand”. Cei din vechiul Regat au afirmat că la Cluj trebuie să fie fondată o Universitate comparabilă cu cele occidentale și să nu aibă hibele celor din Regat. Universitatea din Cluj trebuia să devină un model. Ideea de excelență face parte din mentalul nostru, al celor de la UBB. Valorile UBB sunt ”Tradiție și Excelență”. Pe mine mă interesează ca UBB, fiind instituție publică, să fie și incluzivă. Altfel spus, oamenii să vină spre UBB, să-și permită să vină spre noi. Nu avem taxe foarte mari. E drept, ne este foarte greu, dar ne străduim să ținem deschisă Universitatea pentru toți cei care își doresc să studieze aici. Nu vreau să aud pe cineva spunând că ar fi dorit să vină la UBB dar nu și-a permis pentru că nu a avut banii necesari: asta ar fi pentru mine o foarte mare lovitură. Vreți să deveniți și specialști și buni cetățeni? UBB este pașaportul pentru succes!

Reporter Făclia: Inovativ este și programul ”Universitatea vârstei a treia” al Fundației UBB.

Rector Daniel David: ”Universitatea vârstei a treia” este parte a celei de-a treia misiuni a UBB, Relația cu Societatea, atât pe linie economică, pe linie culturală, cât și pe zona socială. Unele servicii și activități le facem direct. Pentru altele am înființat o Fundație a UBB. Tot noi suntem, dar am vizat o descentralizare. Fundația oferă programe pentru societate, iar unul dintre ele, foarte interesant, se referă la ”Universitatea vârstei a treia”. Mergem pe logica formării și dezvoltării continue, a unui stil de viață și unei îmbătrâniri sănătoase. Și valorizăm și contribuția pe care oamenii o pot aduce societății.

Reporter Făclia: Ați afirmat la un moment dat că NU construim instituții sociale care să ne valorifice potențialul uman, adică absolvenți ai UBB bine pregătiți.

Rector Daniel David: Când spuneam instituții mă refeream la toate cele din sfera economiei, sănătății, ori administrației publice. Pretenția mea este că în educație UBB este o instituție puternică. Sunt insule de excelență. În România avem o garnitură de universități cu care ne putem mândri. Dar dacă luăm întregul număr de universități din România, suntem puțini, de aceea spuneam că nu sunt suficiente instituții care să valorizeze potențialul.

Reporter Făclia: Ce v-a mulțumit cel mai mult în cele întreprinse în instituție, ca rector, în cei doi ani?

Rector Daniel David: Echipa și comunitatea. Noi avem alegeri din când în când și de obicei sunt mai mulți competitori, unii câștigă, unii pierd. Te-ai aștepta să fie ca în politică: cei care au pierdut să-ți facă hard times (n.r.: vremuri grele) pe parcursul celor patru ani, să te saboteze. Dar la UBB lucrurile funcționează altfel, eu așa am simțit. Am avut contracandidat, am câștigat cu 70%, dar 30% nu au susținut programul meu, la alegeri. Cu toate acestea, odată ce am devenit rector am simțit marea majoritate a universității alături de ceea ce facem. Iar echipa de prorectori și decani este fantastică, fără ei nu reușeam să implementăm mare lucru. Și colaborarea cu Senatul este foarte bună.

Reporter Făclia: Ce vă doriți pentru anul 2022?

Rector Daniel David: Să pot finaliza cu bine multele proiecte pe care le-am început. Am gândit într-o altă logică decât cea a altor administrații de universități. Am aruncat zece undițe dintr-o dată. Am adus multe proiecte în curtea noastră și acum trebuie să le creștem în funcție de resursele pe care le avem și de interesele noastre. Pentru proiecte mari, pe fonduri europene, avem și clădirile și terenurile necesare pentru derulare. Noi nu ne propunem să mai facem mari investiții în următoarea parte a mandatului meu. Focalizarea va fi pe resursa umană. UBB are azi un număr considerabil de studenți și de anagajați, dar am rămas cu aceleași spații funcționale. Aveam grupe de studenți care nu mai încăpeau în sala de curs. Dacă pe vremea când eu eram student ne mai înghesuiam în bănci sau stăteam pe jos ori în hol, studenții de azi vor calitate. Dacă sunt 300, vor amfiteatru în care să intre toți cei 300. În prima parte a mandatului am dezvoltat spațiile de derulare a activităților academice. În cea de-a doua parte continuăm, dar cu accent pe resursa umană.

Reporter Făclia: UBB a achiziționat clădirea în care a funcționat Hotelul ”Opera”.

Rector Daniel David: A fost o achiziție care a intrat în aceeași logică. Edificiul va fi al Facultății de Drept. În clădirea actuală a Facultății de Drept vom instala Facultatea de Psihologie și Științele Educației. La sfârșitul acestui mandat nu vreau să mai aud că există facultate în UBB care nu poate să-și țină bine cursurile și seminariile din cauza spațiului și că nu are laboratoare de cercetare moderne pentru studenți. Nu vreau să mi se spună că standardul minimal nu este atins.

Reporter Făclia: În UBB funcționează un număr impresionant de Centre Culturale Străine, în jur de 23, toate valoroase din punct de vedere al contribuției lor la dialogul cultural internațional.

Rector Daniel David: Prin colaborarea cu aceste Centre Culturale, UBB aduce servicii întregii comunități clujene. Prin colaborarea cu ambasadele diverselor țări, au fost construite Centre Culturale, UBB oferind spațiul pentru activitate și unele costuri asociate. Aceste centre deservesc nu doar UBB-ul, ci și celelalte universități clujene, în fapt întregul oraș. Astfel întărim legăturile cu țările pe care aceste centre le reprezintă, e un mecanism care întărește colaborarea și prietenia dintre țări.

Carmen Fărcașiu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut