Record de intervenții ale pompierilor

Marți a fost prima zi din an când numărul situațiilor de urgență gestionate de pompierii salvatori, la nivel național, a depășit pragul de 2.000!

Conform unei informări a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, mai bine de 1.500 de persoane au fost asistate de echipajele SMURD, 124 de incendii au fost stinse de pompieri, iar peste 440 alte situații de urgență reprezintă misiunile gestionate de aceștia, luni, 25 iulie.

„Un efort deosebit a fost concentrat pentru gestionarea efectelor generate de manifestarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase. Astfel, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 113 localități din 15 județe regăsite în jumătatea de Nord a țării (AB, AR, BC, BH, BN, CS, CJ, HD, HR, MM, MS, SJ, SM, SV și TM) pentru limitarea și înlăturarea efectelor vremii nefavorabile prognozate în această perioadă. Totodată, avertizarea populației din zonele vizate de avertizările hidrometeorologice s-a realizat prin intermediul celor 26 mesaje text transmise în 16 județe din țară, prin sistemul RO-ALERT” – precizează IGSU.

Majoritatea solicitărilor de sprijin au fost primite pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil, autoturisme sau clădiri, 250 astfel de situații fiind gestionate cu promptitudine. Evenimentele s-au soldat cu pagube materiale însemnate, 111 autoturisme, 36 de case și 14 blocuri fiind avariate. De asemeni, copacii doborâți de vânt au blocat temporar traficul feroviar pe magistrale din județele Bistrița-Năsăud, Brașov și Hunedoara, adaugă sursa citată.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut