Recitaluri de muzică clasică

Aşa cum anunţam zilele trecute, la Biserica Adventistă din municipiul Gherla s-a desfăşurat prezentarea biblică „Şi totuşi, încotro?”, susţinută de pastorul bistriţean Anca Simion. Pe lîngă tematica abordată, asistenţa numeroasă a avut parte şi de sfaturi medicale. Seară de seară a cîntat corul mixt al bisericii dirijat de Kovács Oprea Emõke; a acompaniat la pian Csorba Erika. Într-una din ultimele seri am avut ocazia să admirăm din nou talentul tinerei Kovács Adrien, care a interpretat cîteva piese la flaut. Eleva clasei a IX-a a Colegiului de muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca a uimit şi de această dată publicul prin nivelul înalt şi siguranţa evoluţiei la acest instrument, ea făcînd parte şi din corul „Agnus Dei” dirijat de prof. Kovács Hajnal, o formaţie corală cu o bogată activitate artistică şi cu turnee de mare succes şi peste hotare. Aproape săptămînal, în sala de rugăciune din Gherla se organizează astfel de concerte de muzică creştină.

În perioada 22-24 ianuarie 2016, tot la Biserica Adventistă din Gherla are loc o nouă serie de evanghelizare. De această dată, subiectul abordat „Să-l cunoşti pe Dumnezeul vindecător” este tratat de pastorul lăcaşului de cult, Demeter Daniel. În fiecare zi prelegerea biblică este completată cu piese muzicale şi recitaluri de poezie creştină.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.