Reacția conducerii lui U Cluj, după demisia lui Neluțu Sabău: „Ne pare rău, puteam să trecem la un nivel superior”

Ioan Ovidiu Sabău a anunțat, marți, că renunță la funcția de antrenor al Universității Cluj, într-o conferință de presă susținută la Cluj Arena, și că motivul care l-a determinat să demisioneze a fost tensiunea și stresul uriaș îndurat pe banca ”alb-negrilor” în acest sezon, cu precădere în finalul acestuia.

Directorul sportiv al Universității, Gabriel Giurgiu, și-a exprimat regretul față de decizia luată de Ioan Ovidiu Sabău: „Puteam să trecem la un nivel, sau la un pas superior foarte ușor împreună”.

”Vom vedea în viitorul apropiat ce șanse sunt cu echipa a doua în Liga a III-a, vom încerca să găsim resurse pentru a reuși să facem acest lucru. Ne dorim foarte mult ca Ioan Ovidiu Sabău să rămână alături de noi pentru că știm că este un profesionist, știm că tot ce face poate să ajute clubul, să ajute și juniorii să ajungă la un alt nivel.

Ne pare foarte rău pentru decizia pe care a luat-o, ne-am fi dorit foarte mult să continue alături de noi pentru că a făcut lucruri foarte bune. Puteam să trecem la un nivel, sau la un pas superior foarte ușor împreună. Alături de staff-ul său a făcut o muncă extraordinară, au reușit să ducă echipa pe un loc 9 în sezonul regular, în finala Cupei României, unde am fost la un pas să o câștigăm. Împreună cu ei am reușit să facem un model de jucător pe care dorim să îl continuăm, un profil al jucătorilor pe care îi dorim să îi aducem în continuare la echipă. În acest sens, și antrenorul care va veni va trebui să se plieze pe ceea ce ne dorim noi”, a declarat Gabriel Giurgiu, directorul sportiv al Universității Cluj.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut