Razie de proporţii în judeţul Cluj

razieO razie de proporţii, care a avut loc la nivelul judeţului Cluj în acest weekend, s-a lăsat cu amenzi de zeci de mii de lei. Acţiunea, la care au luat parte aproape 400 de poliţişti a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, combaterea criminalităţii economico-financiare, precum şi asigurarea unui climat de siguranţă rutieră. Pentru încălcări ale legislaţiei au fost aplicate 448 sancţiuni contravenţionale şi au fost confiscate bunuri în valoare de 3.573 lei. Poliţiştii au constatat săvârşirea a 13 infracţiuni, dintre care trei de natură judiciară, trei de natură economico-financiară, şase la regimul circulaţiei rutiere şi două de altă natură.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 89.715 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut 28 de permise de conducere şi au retras 15 certificate de înmatriculare. În timpul raziei, poliţiştii au depistat un bărbat din Turda care deţinea fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, având destinaţia autoapărare. Din primele cercetări efectuate, a rezultat că bărbatul a rămas fără dreptul de a folosi arma în luna decembrie a anului trecut. Potrivit legii, acesta trebuia să depună de îndată arma şi întreaga cantitate de muniţie la un armurier autorizat, lucru pe care acesta nu l-a făcut.

Bărbatul este cercetat penal pentru deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.