Război deschis între fostul vicepreşedinte al CJ Cluj şi Horea Uioreanu

 Consilierul judeţean Alexandru Coroian îi solicită preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu detalii în legătură cu deplasările făcute în străinătate.

„Doresc să-i cer public domnului Uioreanu să detalieze toate deplasările în străinătate făcute în ultimele 3 luni, componenţa, costurile şi rezultatele. În trei luni şi ceva s-a plimbat prin străinătate cît alţii în trei mandate”, a precizat Coroian, adăugînd că delegaţiile făcute de Uioreanu sînt în opinia sa “mini-concedii în străinătate, recompense, sinecuri date membrilor de partid”.

Corioan l-a mai acuzat pe Uioreanu că face presiuni asupra primarilor PDL din judeţul Cluj. „Îl avertizez pe domnul Uioreanu, pentru a doua oară în mod public, să nu confişte instituţiile statului în folosul intereselor familiei sale, să înceteze presiunile asupra primarilor PDL, întrucît primarii PDL îşi vor păstra linia politică şi nu vor accepta să intre în slujba familiei Uioreanu. Este vorba de presiuni legate de modul de colaborare viitor între primarii noştri şi Consiliul Judeţean Cluj, tot felul de referiri la cum se va împărţi bugetul pe viitor. Lucruri absolut anormale şi care ţin de evul mediu politic”, a spus fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.