Putin speră că Occidentul va evita intervenţia militară în Siria

Moskovskie Novosti

Premierul rus Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că Occidentul nu va încerca să aplice un “scenariu militar” în Siria, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU.

Putin pledează pentru interzicerea realizării “scenariului libian” în Siria şi spune că diplomaţia rusă face tot posibilul pentru a împiedica izbucnirea unui război civil în această ţară. “Învăţaţi cu experienţa amară (din cazul Libiei – n.r.), sîntem împotriva adoptării unor rezoluţii de către Consiliul de Securitate al ONU care s-ar interpreta drept semnal pentru o intervenţie militară în procesele interne din Siria”, întăreşte Vladimir Putin.

“Ţinînd cont de reacţia dură, la limita isteriei, faţă de vetoul Rusiei şi Chinei, aş vrea să-i feresc pe colegii occidentali de tentaţia de a recurge la schema simplă utilizată anterior: există aprobarea Consiliului de Securitate al ONU pentru o acţiune sau alta – bine; nu există – creăm o coaliţie a statelor interesate. Şi lovim”, spune Vladimir Putin.

În opinia sa, logica unui asemenea comportament este “contraproductivă” şi “destul de periculoasă”. El îşi exprimă speranţa că SUA şi alte state nu vor încerca să aplice un scenariu militar în Siria, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. “În general, nu pot înţelege de unde această pornire războinică. De ce (unii) nu au răbdare să elaboreze o abordare colectivă echilibrată, mai ales că în cazul amintitului proiect al “rezoluţiei siriene”, aceasta s-a conturat deja. Rămîne doar ca opoziţiei siriene să i se ceară ceea ce i s-a solicitat deja guvernului, în special să scoată unităţile armate din oraşe. Refuzul de a face acest lucru este cinic”, consideră actualul premier rus.

Putin reiterează aserţiunea potrivit căreia tragicele evenimente din Orientul Mijlociu “au fost stimulate într-o anumită măsură nu de grija pentru drepturile omului, ci de interesul cuiva în reîmpărţirea pieţelor”. “Intenţionăm să lucrăm activ cu noile autorităţi din statele arabe pentru a ne reface rapid poziţiile economice”, declară Vladimir Putin.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.