Puterea Cuvântului scris şi rostit

vasile-rebreanuLa 11 noiembrie 1934 s-a născut în Floreştii Năsăudului Vasile Rebreanu, personalitate marcantă a literaturii şi radiofoniei române. La 10 ani de la intrarea sa în eternitate, Radio România-Cluj, în colaborare cu Fundaţia Culturală „Alexandru Vaida Voevod”, vor dezveli azi, 11 noiembrie 2016, orele 12, la Casa Radio, o placă memorială, operă a sculptorului Ilarion Voinea. Se omagiază astfel memoria scriitorului Vasile Rebreanu, director al Studioului de Radio în perioada 1969 – 1985. Se va lansa, de asemenea, antologia cuprinzând o selecţie de povestiri şi romanul Călăul cel bun, cu un studiu introductiv semnat de către istoricul şi criticul literar Constantin Cubleşan, volum apărut sub sigla Casei Cărţii de Ştiinţă, la iniţiativa Bibliotecii Municipale din Bistriţa.

Numele lui Vasile Rebreanu se întemeiază pe o impresionantă operă: 25 de volume de proză şi dramaturgie, 5 premii ale Uniunii Scriitorilor din România, Marele Premiu al Festivalului Internaţional al Filmului pentru Tineret, în 1965, pentru scenariul „Gaudeamus igitur”, fiind tradus în peste 10 limbi. Lui îi aparţine şi unul dintre puţinele romane de sertar scrise în spaţiul românesc înainte de 1989, înfierând dictatura, Legaţi-vă centurile de siguranţă, fiind lansat la Casa Radio în 2004, la împlinirea a 70 de ani de viaţă ai scriitorului.

Un instinct artistic puternic ca un destin situează literatura lui Vasile Rebreanu în acel spaţiu extrem, menit avangardei! A însemnat în acele vremuri apăsătoare un năvalnic dezgheţ, o spargere a canoanelor impuse printr-o cenzură, deopotrivă diabolică şi dură.

În acele timpuri, la Studioul de Radio Cluj, directoratul de 16 ani al lui Vasile Rebreanu a însemnat, neîndoielnic, un răstimp de excepţie, când urmat în mod solidar de un grup de distinşi redactori şi colaboratori, el a izbutit să dea glas unei voci în care recunoaştem şi azi autentice valori ale spiritului. Era o energie îndrăzneaţă, aceea de a slobozi din colivie cât mai multe dintre cuvintele adevărului.

De la început, în 1969, el a schimbat semnalul de sorginte stalinistă al postului de Radio Cluj cu unul nou, inspirat din creaţia enesciană, la care se adaugă câteva acorduri specifice dintr-un vechi cântec închinat lui Avram Iancu! De fapt, înnoirea a coincis unei esenţiale primeniri a timbrului presei vorbite, unei modernizări care se străduia să schimbe pe cât posibil clişeele anchilozate ale limbajului de lemn. Instituţia a izbutit să adune în mod consecvent personalităţile Locului, vârfuri ale literaturii, artei şi ştiinţei, dovezi rămase în fonoteca de aur, o realizare a acelor ani. Se cuvine a fi evocate în acest context şi o serie de spectacole Acusticon, cu teme socotite pe atunci tabu, prezenţa colindelor religioase în preajma Crăciunului, emisiunile de muzică occidentală, înfiinţarea în cadrul Studioului a Galeriilor de artă – Radio, transmiterea în premieră absolută a unor cunoscute cântece interzise.

Ceea ce a întreprins Vasile Rebreanu pe „baricada” numită Radio Cluj şi în creaţia sa literară rămâne o mărturie despre puterea Cuvântului Scris şi a Cuvântului Rostit.

Mircea Vaida-Voevod

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.