Punctul G20

RADU VIDA

Los Cabos. Mexic. Povestea summit-ului de la „picioarele Statelor Unite ale Americii” n-a impresionat pe nimeni. Spun asta pentru că problemele de mediu la nivel planetar au fost cu totul ignorate, după cum au fost evitate şi problemele sensibile ale războaielor de pe mapamond. S-a zis cîte ceva despre Siria, neconvingător şi, în orice caz, fără noutăţi care să ducă măcar la speranţa încetării genocidului de acolo.
Şi discuţiile despre criza generalizată au fost leşinate. Punctul de maximă excitaţie reprezentînd-o propunerile Chinei. Ne vom opri şi noi la ele, pentru că, realmente, vocea preşedintelui Hu Jintao a fost ascultată cu mai mare atenţie decît cele ale altor vorbitori. Dintre cele cinci puncte remarcate de comentatorii agenţiilor internaţionale de presă subliniem necesitatea menţinerii stabilităţii financiare internaţionale. Urmată, imediat, de îmbunătăţirea guvernanţei globale şi sprijinirea FMI.
Să le luăm pe rînd.

O generalitate mai mare nici că am auzit! Cu siguranţă, criza mondială s-a declanşat în momentul accentuării instabilităţii financiare. În traducere liberă: a pungăşiilor celor mai mari bănci de pe mapamond. Şmecheriile virtuale şi loteria banilor inexistenţi, neacoperirea prin muncă a unor uriaşe sume, învîrtite doar de dragul de a umfla anume buzunare au condus la decapitalizarea băncilor, reducerea creditării şi, în consecinţă, la scăderea creşterii economice (care creştere, între noi fie vorba, nu se poate realiza constant. Trebuie, vasăzică, să existe şi un un punct coborîtor, în valea disperării, altfel, se pare, nu există urcuş şi fericirea de a vedea, de la înălţimea piscului, cerul albastru şi soarele strălucitor). În ceea ce priveşte guvernanţa, liderul chinez a avut dreptate. N-a dat nume. N-a arătat cu degetul. Dar este clar pentru toată lumea că s-a referit la Europa. Acolo unde personalităţi de tot rîsul au preluat frîiele de la Bruxelles şi se joacă cu focul. Un foc pus de ţări şi culturi mult diferite, unde sentimentul de comunitate nu există, unde vechile animozităţi se menţin chiar în subconştientul celor mai democraţi şi luminaţi conducători.

Cît despre sprijinul (financiar, bineînţeles) acordat Fondului Monetar Internaţional nu avem alt comentariu decît că nu asta este rezolvarea. Europa şi, pînă la urmă, întreaga lume, va fi datoare în dreapta şi în stînga, iar ţările mari şi stabile economic‚ vor profita în continuarea de zbaterile celor mici, emergente orice s-ar zice, şi care se vor chinui să-şi plătească datoriile. Pentru ce? Pentru a lua altele, cu dobînzi din ce în ce mai sofisticate. E prea departe Los Cabos. Aşa că nu s-a auzit pînă acolo spusele consilierului guvernatorului BNR, dl. Lucian Croitoru. Spunea domnia sa că nu asistăm neapărat la o criză fiscală, ci şi a balanţei de plăţi. Lucru care este direct legat de poziţia investiţională. Bună, în ţările care acumulează bani la FMI şi împrumută cu mînă străină şi rea, pentru cei care şi-au prăpădit industria sau n-au avut-o deloc.

Încă nu putem aprecia hotărîrea din punctul G20 de la Los Cabos în ceea ce priveşte uniunea bancară europeană, restructurarea lor şi recapitalizarea. Cît priveşte „planul de acţiune pentru creştere şi angajare”, adică crearea de noi locuri de muncă şi spor economic pentru toate ţările Bătrînului Continent avem rezerve. Pare mai degrabă un deziderat, decît o posibilitate de punere a planului în aplicare.
Cel puţin pentru ţările de mîna a doua.