Punct ochit, punct lovit

Concordia Chiajna 0-0 Universitatea Cluj

• Deşi a început promiţător, cu bara lui Gicu Grozav din minutul 5, meciul de la Chiajna n-a rupt gura tîrgului, cele două echipe lăsînd impresia că nu şi-au dorit să obţină mai mult
• A fost a doua partidă a lui Claudiu Niculescu ca antrenor principal al „Şepcilor Roşii”, care etapa viitoare primesc vizita unei alte echipe aflate la strîmtoare, FCM Tg. Mureş, antrenată de clujeanul Ioan Ovidiu Sabău

Analizînd clasamentul, am fi înclinaţi să considerăm acest rezultat drept un semieşec pentru Universitatea Cluj. Concordia se zbate la subsolul clasamentului, în vreme ce clujenii navighează în zona cupelor europene. Dar dacă luăm în calcul ultimele rezultate ale Chiajnei din 2012 (1-0 cu Oţelul Galaţi, 1-0 cu Rapid, 4-3 cu Petrolul), atunci acest 0-0 reprezintă un cîştig pentru „studenţi”, care se află la două puncte de locul şase, ocupat în prezent de Oţelul Galaţi. Volens-nolens, „Şepcile Roşii” vor fi suporterii CFR-ului în partida feroviarilor împotriva campioanei, programată în această seară. „U” a început promiţător meciul de la Chiajna, ratînd deschiderea scorului încă din minutul 5, dar mingea trimisă cu capul de Gicu Grozav a lovit bara porţii lui Niţă. Replica gazdelor a venit în minutul 27, dar Filho a ratat cu poarta goală din apropiere, şutînd peste poartă o minge pe care scria 1-0. Prezent în teren doar cu numele, Marinescu a fost schimbat la pauză cu Drăghici. Primul cuvînt în repriza secundă l-au avut gazdele, dar Bornescu a reţinut fără probleme şutul lui Dinu de la 16 metri. „U” a răspuns cu ocazia lui Cristescu, care l-a driblat ca în curtea şcolii pe primul din cei doi Popa ai Concordiei, dar a şutat pe lîngă poartă. Pînă la final ar mai fi de consemnat ocazia lui Dinu din minutul 86, Bornescu salvîndu-şi echipa de la o înfrîngere greu de digerat. Universitatea a fost spionată la meciul cu Concordia de Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui FCM Tg. Mureş, echipă pe care clujenii o vor întîlni etapa viitoare pe teren propriu. Dealtfel, pentru „U” urmează o serie de meciuri cu echipele aflate în a doua jumătate a clasamentului: FCM Tg. Mureş, Ceahlăul Pt. Neamţ, Gaz Metan Mediaş şi FC Braşov. La cum au evoluat ostilităţile în cele patru etape din 2012, e greu de făcut calcule. Teoretic, Universitatea îşi poate îmbogăţi zestrea de puncte, dar practic orice e posibil.
Concordia: Niţă – Popa I, Popa II (62 Krumov), Filho (78 Mihalcea), Muzac – Mamele, Sitya, Goncalves (71 Iordache), Dinu – Filip, Bratu. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
„U” Cluj: Bornescu – Achim, Szukala, Galamaz, Mendy – Cojocnean (76 D. Popa), Hoban, Cristescu, Ad. Cristea – Marinescu (46 Drăghici), Grozav. Antrenor: Claudiu Niculescu
Avertismente: Popa I, Mamele, Bratu – Galamaz, Achim

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.