Punct final al obositorului foileton Brexit

Parlamentul European s-a pronunţat marţi seară asupra acordului comercial al UE cu Regatul Unit, cel mai probabil în favoarea sa, chiar dacă rezultatele vor fi cunoscute oficial abia miercuri, notează AFP.

Rezultatul acestui scrutin, pe fondul tensiunilor persistente dintre Londra şi Bruxelles, nu este pus la îndoială, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, salutând el însuşi în cursul serii un vot pentru „cel mai ambiţios acord încheiat vreodată de UE cu o ţară terţă”.

Acest tratat „poate constitui baza pe care să construim o nouă relaţie UE-Regatul Unit orientată spre viitor”, a adăugat el.

„Mă aştept ca textul să fie votat cu o majoritate de cel puţin trei sferturi”, a afirmat social-democratul german Bernd Lange.

Rezultatul va fi anunţat miercuri la orele 09.00 (07.00 GMT).

Unda verde a deputaţilor europeni cu privire la acest acord încheiat in extremis pe 24 decembrie devenise urgentă: aplicarea provizorie a textului, în vigoare de la începutul anului, se încheie vineri. Iar Regatul Unit exclude orice prelungire.

Scrutinul, după o dezbatere parlamentară de cinci ore care avut loc marţi dimineaţă, este însoţit de votul unei rezoluţii fără caracter obligatoriu, în care parlamentarii numesc Brexitul „o greşeală istorică”.

Rezoluţia subliniază, de asemenea, că Parlamentul European trebuie să fie pe deplin implicat în discuţiile viitoare cu Londra cu privire la guvernanţa acestui acord de 1.250 de pagini, cum a promis preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Relaţiile dintre Londra şi Bruxelles au fost deja profund afectate de decizia britanică de a părăsi piaţa unică – oficială de la 31 ianuarie 2020, dar efectivă doar de la începutul anului.

Din punct de vedere comercial, exporturile europene către Regatul Unit au scăzut cu 20,2%, în timp ce importurile britanice în UE au scăzut cu 47% în primele două luni ale anului 2021, potrivit Eurostat.

La aceasta se adaugă o criză de încredere între cei doi parteneri, după ce mai multe decizii din Downing Street au pus sub semnul întrebării acordul anterior încheiat cu UE, tratatul din 2019 privind Brexitul, care organizează divorţul.

Europenii reproşează Londrei în special că a încălcat protocolul irlandez conţinut în acest tratat, amânând unele controale vamale şi sanitare care ar trebui efectuate între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, pentru a evita revenirea la o frontieră pe insula Irlanda.

În semn de protest, deputaţii europeni au întârziat mult timp să stabilească o dată pentru a da undă verde acordului comercial, mai scrie AFP.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut