PSD revendică proiectul cu care Clujul a luat locul întîi: „Preşedintele portocaliu al Consiliului Judeţean Cluj îşi asumă şi proiectele opoziţiei”

Grupul de consilieri judeţeni ai PSD Cluj îi atrage atenţia preşedintelui CJ, Alin Tişe, asupra faptului că proiectul Accesul la cultură al copiilor din mediul rural, cu care “se laudă în mass-media”, aparţine dnei Mihaela Rozor, consilier judeţean PSD. „Nu ştiu dacă preşedintele portocaliu al CJ Cluj face acest lucru intenţionat sau pur şi simplu are impresia că este normal să îşi asume toate proiectele realizate de către instituţia pe care o conduce vremelnic, însă consider că este lipsit de orice urmă de bun simţ să te lauzi cu un proiect care nu îţi aparţine.

Ştim deja obiceiurile celor din PDL de a-şi pune numele pe orice obiectiv, dar îi cer public dlui Alin Tişe să nu se mai împăuneze cu proiectele Opoziţiei şi să spună cine este iniţiatorul proiectului care a cîştigat premiul I în cadrul pilonului «Modernizarea administraţiei publice prin promovarea egalităţii de şanse şi nediscriminării», în competiţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici” precizează, Mihaela Rozor, consilier judeţean PSD, adăugînd: „Aştept o clarificare a situaţiei din partea preşedintelui CJ şi îi cer să ne spună cine sînt acei specialişti despre care a declarat că ar fi lucrat la proiect şi de ce nu a amintit cine este inţiatorul hotărîrii”, punctează Rozor.

Aceasta aminteşte faptul că în iunie 2009 cînd a promovat proiectul în forul judeţean a vrut ca toţi elevii să beneficieze de facilităţile pe care le oferă instituţiile de cultură aflate în subordinea CJ. „Nu m-am gîndit că cei din PDL se vor folosi şi de acest proiect pentru propria imagine. Hotărîrea nr 122 ( 24 iunie 2009 la primul paragraf prevede faptul că eu sînt iniţiatorul acestei hotărîri, prin care forul judeţean aprobă accesul gratuit al elevilor, din instituţiile de învăţămînt preuniversitar din judeţul Cluj, în instituţiile de cultură aflate sub autoritatea CJ, începînd cu anul şcolar 2009-2010, pentru activităţi specifice procesului de învăţămînt” precizează Mihaela Rozor, acuzîndu-l pe Tişe de furt intelectual.

„Pe lîngă celelalte acuzaţii aduse liderilor portocalii de la Cluj, se pare că avem de-a face şi cu furt intelectual. PSD Cluj le atrage atenţia celor aflaţi la putere la nivel local că judeţul Cluj nu le aparţine şi nu pot să îşi asume toate proiectele instituţiilor pe care le reprezintă temporar”, punctează consilierul judeţean PSD, Mihaela Rozor.
Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.