PSD: Emil Boc este o catastrofă la capitolul atragere de fonduri UE

IMG_2353Social democraţii clujeni îl acuză pe primarul Emil Boc de faptul că a gestionat în mod catastrofal banii europeni destinaţii municipiului Cluj-Napoca, arătînd că din cei 80 de milioane de euro alocaţi de UE, municipalitatea a reuşit să absoarbă doar 50 milioane euro.

Mai mult, spun reprezentanţii PSD, numeroase proiecte care au fost începute cu bani UE trebuie acum finalizate din banii clujenilor.

“Municipiul Cluj-Napoca a avut la dispoziţie 80 de milioane de euro pentru a promova proiecte care să ducă la dezvoltarea oraşului. Teoretic din acele sume s-a ajuns să se absoarbă doar 50 la sută, sub media ratei de absorbţie la nivel naţional, ceea ce pentru noi este o catastrofă. Aici lucrurile sînt simple: 20 milioane de euro s-au pierdut pentru proiecte aprobate care nu s-au pus în execuţie şi 70 milioane de lei se cheltuie pentru proiecte care nu s-au finalizat pînă la data de 31 decembrie 2015, pentru a nu pierde toţi banii europeni, pentru că poţi altfel să pierzi toată suma, aproximativ 40 milioane de euro. Domnul Emil Boc, aşa de bun administrator şi manager, a atras doar 50% bani europeni, este o catastrofă”, a precizat liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

Ca exemplu la modul deficitar în care municipalitatea a gestionat fondurile europene, Lăpuşan a prezentat proiectul din zona Lomb, unde trebuie să se facă Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative(CREIC)-68,389 lei, TEAM (tehnologie, evoluţie, antreprenoriat, mictrointreprindere) – 37,4 milioane lei şi drumul de acces la aceste obiective ce trebuia să aibă opt benzi şi să beneficieze de o finanţare de 39,76 milioane euro.

“Aici trebuie să fie un drum de 8 sau 12 benzi, trebuiau să fie făcute investiţii, din păcate nu există aproape nimic. Îmi doresc să se finalizeze aceste lucrări pentru că dacă nu e aşa, o să avem o mare presiune pe bugetul local’’, a spus Lăpuşan Liderul PSD a amintit că Boc a mai promis că în zona Lomb se va face un cartier cu 20.000 de locuitori şi un parc fotovoltaic. ‘’Aici trebuia să fie plin şi de studenţi, dl Boc să le aducă apă şi să le explice cîte lucruri frumoase a făcut pentru municipiu, din păcate pentru noi este doar un cîmp gol pentru care nu s-a făcut nimic. Trebuia să fie un cartier cu 20.000 de locuitori, cum a promis Emil Boc în 2012, trebuia să fie făcute parcele pentru tineri căsătoriţi, pentru refugiaţi, pentru veterani de război – săracii, dacă ar fi să aştepte după promisiunile neonorate marca Emil Boc…”, a declarat preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

La rîndul său, consilierul local social democrat Gabriel Oniga a caracterizat zona Lomb drept groapa de proiecte a municipiului Cluj-Napoca. ‘’Ceea ce vedeţi în spate trebuia să fie un parc fotovoltaic, acesta este adevărul gol-goluţ. Parcul fotovoltaic funcţionează, toate troleele din municipiu funcţionează cu energie verde, gratuită. Ca orice proiect european, totul a început cu infrastructura pe care o vedeţi foarte bine, utilităţile sînt trase apoi se încep lucrările, aşa am învăţat din manuale. Din păcate avem doar şantier, acolo ar trebui să fie Centrul de Industrii Creative, după cum vedeţi se munceşte efervescent. Acolo e plin de IT-işti, e un centru de business, de industrii, vă imaginaţi cum o să vină aici IT-iştii obişnuiţi cu clădirile de birouri din oraş. În emisiuni electorale liderii PNL ne explicau cum va fi funcţional acest centru într-o lună de zile. Pentru că primăria nu a fost în stare să se ocupe de groapa de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca, bine aţi venit în groapa de proiecte a municipiului Cluj-Napoca. Cînd veţi mai auzi de proiecte măreţe ale primarului Emil Boc, cu siguranţă îşi va găsi loc aici”, a menţionat consilierul local Gabriel Oniga.

În acelaşi context, Gabriela Ciot, cadru didactic la Facultatea de Studii Europene, a spus că din cauza lipsei de viziune, a neputinţei şi mediocrităţii, municipiul Cluj-Napoca a ajuns pe harta neagră a fondurilor europene. “Ne aflăm pe harta neagră a absorbţiei fondurilor europene, din cauza lipsei de viziune, a neputinţei, a mediocrităţii, a intereselor personale şi de grup ale celor care au administrat pînă acum oraşul nostru, dar şi judeţul Cluj. Cînd vorbim de fonduri europene, trebuie să ştim că marea dificultate a proiectelor alocate pentru Cluj consta în implementarea lor pentru că noi n-am participat la competiţie pentru atragerea acestor fonduri, care fac parte din polul de creştere desemnat prin HG 998 din 2008 alături de alte 6 municipii. În momentul în care am ştiut, vorbesc din perspectiva celor care ar fi implicaţi în implementarea acestor proiecte, aş fi căutat alte soluţii. Noi nu trebuie să vedem doar bugetul local ca simplă soluţie de suplimentare a fondurilor, ci găsirea unor modalităţi prin care să atragem investitori străini sau locali prin accesarea unor facilităţi.

S.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.