PSD Cluj susţine propunerea de reducere a mandatului preşedintelui României la 4 ani

PSD Cluj consideră că revizuirea Constituţiei României trebuie să se realizeze în acest an obligatoriu, avînd în vedere că, de la 1 ianuarie 2014, cînd începe următorul Mecanism Financiar Multianual, România trebuie să aibă regiunile prevăzute ca autorităţi administrativ-teritoriale, lucru imposibil fără menţionarea acestui aspect în Constituţie.

remus Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, susţine că USL doreşte o Constituţie modernă, europeană, care să nu mai lase loc de interpretare după bunul plac. În acest sens Guvernul a cerut ajutorul Comisiei de la Veneţia, ceea ce va asigura că procesul revizuirii se va desfăşura cu respectarea celor mai înalte standarde democratice.

„Printre propunerile USL se numără reducerea mandatului preşedintelui de la 5 la 4 ani, fapt care se va aplica începînd cu noul mandat prezidenţial. Dorim introducerea noţiunii de “buget multianual”, ceea ce va permite o mai bună programare a investiţiilor majore, în special cele din infrastructură şi, de asemenea legiferării noţiunii de “comunităţi locale cu drepturi extinse”, şi anume regiuni, judeţe, oraşe, comune, şi de transformarea Senatului într-o cameră decizională în ceea ce ţine de legislaţia de dezvoltare a comunităţilor locale”, a declarat Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

Lăpuşan susţine că actualul legislativ are şansa de a modifica toate acele prevederi constituţionale care în trecut au fost interpretate abuziv şi care au făcut ca un singur om să poată strînge în mîna sa prea multă putere. „USL doreşte o Constituţie modernă, europeană, care să nu mai lase loc de interpretare după bunul plac, în acest sens Guvernul cerînd consilierea Comisiei de la Veneţia, ceea ce va asigura că procesul revizuirii se va desfăşura cu respectarea celor mai înalte standarde democratice”, a spus liderul social democrat clujean.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.