PSD Cluj şi-a stabilit candidaţii la parlamentare

• În USL Cluj, lupta pentru Colegiul 3 deputaţi, continuă •

PSD Cluj şi-a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, cinci din cei şase candidaţi cîţi îi revin potrivit protocolului cu ACD (Alianţa de Centru Dreapta, formată din PNL şi PC) la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

„Am desemnat un candidat la Senat şi patru pentru Camera Deputaţilor. Aşteptăm ca aceste candidaturi să fie validate la Bucureşti.  Pentru Colegiul 1 Senat, sînt mai mulţi colegi care ar dori să candideze dar, din motive organizatorice, am stabilit că vom face această desemnare în perioada imediat următoare”, a precizat liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

Deşi PNL Cluj a contestat dreptul PSD de a-şi desemna candidat în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, afirmînd că acest colegiu îi aparţine, social–democraţii şi-l revendică. „Încă de acum şase-şapte luni noi am spus că vom avea candidat în acest colegiu şi nu mi-a spus nimeni să nu fac propuneri pentru Colegiul 3. Am discutat şi cu colegii de la Bucureşti şi am fost încurajat – mi s-a spus să facem ceea ce am dorit dintotdeauna, adică o propunere pentru Colegiul 3”, a declarat Lăpuşan. La rîndul său, preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, spune că acest colegiu aparţine liberalilor. „Noi avem colegiul trei. PSD a cerut colegiul 3 şi divergenţa nu a fost lămurită. Urmează să se decidă la Bucureşti”, a precizat Nicoară. Cel puţin în această privinţă, cei doi lideri sînt de acord. „Decizia finală se va lua la Bucureşti. Acel colegiu aparţine USL şi va fi cîştigat de un candidat al Uniunii. Este dreptul colegilor de la PNL, este dreptul nostru să facem propuneri pentru acest colegiu. În acest moment, aceasta a fost hotărîrea Biroului Permanent Judeţean al PSD. Noi lista asta o trimitem”, a subliniat preşedintele social-democraţilor clujeni.

Pe lista prezentată de acesta se află parlamentarii în funcţie, senatorul Alexandru Cordoş (candidat la Senat pentru Colegiul 4 Turda şi zona de munte) şi deputatul Cornel Itu (Camera Deputaţilor în Colegiul 6 Dej) – consideraţi din oficiu cîştigători. „Potrivit sondajelor pe care le avem, atît domnul Cordoş, cît şi domnul Itu îşi vor conserva poziţiile”, a spus Lăpuşan, menţionînd că Itu – „cel mai cunoscut parlamentar din zonă” – va obţine peste 55% dintre sufragiile electoratului.

Lista continuă cu Aurelia Cristea – desemnată ca şi candidat la Camera Deputaţilor în Colegiul 3 din Cluj-Napoca -, Irimie Popa – candidat la Cameră, în Colegiul 4 tot din Cluj-Napoca – şi consilierul judeţean Ivan Ilarie – candidat pentru un post de deputat în Colegiul 7 (zona Cîmpia Turzii). În privinţa acestui ultim colegiu, Lăpuşan spune că a reuşit „fără probleme” să îl păstreze la PSD, în condiţiile în care exista posibilitatea să fie revendicat de UNPR. „La colegiul 7 a fost simplu: e colegiul pe care l-am avut, cîştigat de domnul Soporan. Apoi ştiţi ce s-a întîmplat”, a arătat liderul PSD, făcînd referire la migrarea lui Soporan la UNPR, anterior retragerii sale din viaţa politică.

„Eu sper ca în judeţul Cluj, USL să aibă cel puţin doi senatori şi cinci deputaţi. Bineînţeles că domnii Nicoară şi Cordoş pleacă din poziţiile de favoriţi, dar şi domnul Rădulescu este în acet moment senator. În ceea ce-l priveşte pe domnul Ivan Ilarie, acesta şi-ar putea maximiza şansele dacă Marius Nicoară va candida tot în Colegiul 3”, a subliniat Lăpuşan.

În ceea ce priveşte Colegiul 1 Camera Deputaţilor din Cluj-Napoca, în care îşi exprimase intenţia de a candida, cu susţinere PSD, deputatul independent Mircia Giurgiu, Lăpuşan a precizat: „Am discutat cu Mircia Giurgiu şi i-am spus că dacă vroia susţinere de la PSD, de la USL, trebuia ca în iunie să renunţe la candidatura la Primărie şi, cu siguranţă, era candidatul nostru. Nu a făcut acest lucru, nu avem cum să-l susţinem”, a punctat co-preşedintele USL Cluj, Remus Lăpuşan.

În ceea ce priveşte candidaţii desemnaţi de ACD în celelalte opt colegii clujene, preşedintele PNL, Marius Nicoară a precizat că lista va fi definitivată în următoarele zile. Amintim că liberalii au 22 de pretendenţi la o candidatură, printre aceştia numărîndu-se consilierii locali Steluţa Cătăniciu şi Giacomo Dreoni, consilierii judeţeni Ioan Petran, Marius Mînzat şi Mihai Szeplekan, Valentin Lungu, unul dintre consilierii preşedintelui Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, soţia acestuia, Elena Uioreanu, liderul PNL Gherla, Iuliu Sînmărtean, fostul deputat, Mircea Puşcă, precum şi preşedintele interimar al PNL Cluj-Napoca, Manuel Chira. Din partea ACD Cluj (PNL+PC), sigure sînt candidaturile senatorilor în funcţie, liberalul Marius Nicoară şi ?erban Rădulescu, din partea PC – care intenţionează să îşi păstreze funcţiile (în Colegiul 3 zona Dej, respectiv în Colegiul 2 Cluj-Napoca).

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.