PSD Cluj o va susţine pe Rovana Plumb la preşedinţia Consiliului Naţional al partidului

PSD Cluj va avea, vineri şi sîmbătă, la Consiliul Naţional al partidului, 17 delegaţi. Una dintre temele care vor fi dezbătute vizează modificarea statutului partidului, care include şi amendamentul liderului social-democrat, Victor Ponta, conform căruia membrii de partid aflaţi în cercetare penală pentru corupţie nu mai pot ocupa demnităţi publice sau funcţii politice. Liderul social democrat, Remus Lăpuşan, susţine că delegaţii clujeni la Consiliul Naţional al PSD vor sprijini formulele de modificare a statutului prezentate şi susţinute de Ponta. Lăpuşan a precizat că speră ca la Consiliul Naţional să fie luate cele mai bune măsuri astfel încît pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016 să fie pregătiţi cei mai buni candidaţi. ‘’Ne propunem să sprijinim formulele prezentate şi susţinute de preşedintele PSD, Victor Ponta privind modernizarea partidului, atît la nivel naţional cît şi la nivel local.

Practic, buna guvernare ne-a ocupat mai tot timpul şi astfel politicii de partid i-am alocat mai puţin timp, însă avînd în vedere anul electoral 2016, PSD trebuie să pregătească cei mai buni candidaţi pentru alegerile locale şi parlamentare’’, a spus Lăpuşan. Cît priveşte candidatura Rovanei Plumb pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, Lăpuşan a spus că social democraţii clujeni o vor susţine. ‘’O susţinem pe Rovana Plumb pentru că este o femeie puternică şi apreciată pentru calităţile organizatorice. Totodată, domnia sa a fost mereu alături de organizaţia clujeană a PSD şi a sprijinit foarte mult judeţul Cluj’’, a spus Lăpuşan. Biroul Permanent Naţional al PSD a aprobat luni dosarul de candidatură al Rovanei Plumb la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, care se va reuni pe 20 şi 21 martie. Rovana Plumb a fost propusă pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD de către liderul europarlamentarilor social-democraţi Viorica Dăncilă.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.