PSD Cluj: În cazul învăţătorilor şi educatorilor, USL a reparat o greşeală a PDL

PSD Cluj susţine că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 92/2012, Guvernul USL a intervenit şi a modificat legea, protejîndu-i pe acei învăţători şi educatori aflaţi aproape de vîrsta de pensionare. ‘’Astfel, educatorii şi învăţătorii vor putea să îşi continue activitatea în învăţămîntul preşcolar sau primar, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a OUG. A fost astfel amînată practic aplicarea legii pînă în 2018. Mesajul Guvernului şi al USL este foarte clar: învăţătorii şi educatorii care se apropie de vîrsta pensionării nu trebuie să se apuce de facultate la 50-55 de ani!’’, a precizat liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan. El spune că, în realitate, Legea 1/2011, legea educaţiei a lui Daniel Funeriu, adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, la articolul 247 prevedea că de la momenul intrării în vigoare, toţi educatorii şi învăţătorii să fie obligaţi să fie absolvenţii unei forme de învăţămînt superior. ‘’Cei care nu respectau această condiţie ar fi fost obligaţi să părăsească sistemul, ceea ce ar fi însemnat ca zeci de mii de locuri de muncă să fie puse în pericol’’, a menţionat Lăpuşan.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.