Protestul cadrelor medicale s-a încheiat

Mitingul la care au participat miercuri angajaţii din sistemul de sănătate s-a încheiat cu o jumătate de oră mai repede decît era prevăzut în calendarul anunţat anterior de organizatori.

În timpul protestului, care a avut loc în faţa Ministerului Sănătăţii, cei peste 120 de oameni au fluierat şi au afişat lozinci prin care cereau „respect” pentru sistemul medical şi 6% din PIB pentru Sănătate. Aceştia au mai cerut o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică acestui sistem, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistemul public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.

Totodată, protestatarii doresc consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a afirmat că următoarea etapă, după pichetarea Ministerului Sănătăţii, va fi organizarea unui marş şi a unui miting în Bucureşti la care sunt aşteptaţi să participe Astarastoae 2aproximativ 40.000 de profesionişti din sănătate. „Dacă nu se ţine cont de ceea ce dorim noi, nu poate să fie decît grevă generală în sănătate. Dacă nu, după exemplul colegilor noştri din alte ţări care au reuşit în şase ore să îşi rezolve problema, demisia în bloc. Să lucreze în sănătate cei care ne dau lecţii şi nu ne dau fonduri. Domnul ministru este de acord cu revendicările noastre, numai că declară o anumită neputinţă din cauza deciziilor care se iau la nivel guvernamental şi la nivelul Parlamentului, decizii cu care el este obligat să fie solidar”, a afirmat Astărăstoae.

Preşedintele Colegiului Medicilor transmite Executivului să-l lase pe ministrul Eugen Nicolăescu să negocieze cu specialiştii în domeniu. „Noi nu cerem altceva decît Guvernul şi Parlamentul să îi dea puteri depline de negociere şi ceea ce hotărîm aici să fie acceptat fără tot felul de modificări. Experienţa ne arată că discutăm aici, stabilim un acord, după care în Guvern se revine pentru că sunt alte priorităţi. Să ni se spună clar: sănătatea nu este prioritate şi nu avem nevoie de profesionişti. Domnul preşedinte Băsescu ne-a spus-o clar să plecăm în străinătate şi ne-o spune şi Guvernul, şi Parlamentul şi atunci plecăm sau să se spună că este o prioritate şi atunci prioritatea o stabilim şi în cadrul bugetului”, a spus Astărăstoae.

El a admis că problemele se rezolvă la masa dialogului într-o ţară normală, însă în România modelul protestelor în stradă a dat roade.

Ministrul Sănăţii, Eugen Nicolăescu, le-a transmis cadrelor medicale, înainte de protest, că problemele din sistem nu se vor rezolva în stradă, ci prin dialog. „Stînd în stradă nu se rezolvă problemele, ele se rezolvă prin dialog. Să stăm de vorbă şi să continuăm dialogul pe care l-am început. Avem grupuri de lucru formate, avem proiecte de lege care sunt în dezbatere publică făcute cu dumnealor, nu inventate. Eu nu ştiu de ce se stă în stradă, dar nu asta este problema mea. Problema mea este să rezolvăm problema”, a spus ministrul.

Ministrul a precizat că dublarea salariilor pentru rezidenţi nu se va putea face în acest an, dar s-ar putea găsi o modalitate pentru a fi mărite cu anumite procente. „Eu am spus că în acest an este imposibil pentru că nu este buget, nu putem să inventăm buget în luna septembrie, dar încercăm să găsim poate anumite procente. Suntem în calcule, cînd le vom termina, o să stăm de vorbă. Eu le-am spus de cîte ori m-am întîlnit cu dumnealor, pentru medicii rezidenţi, ca să nu amestecăm toate salariile aici, pentru medicii rezidenţi ar putea să fie de la 2% la 20%, în funcţie de cum vom termina calculele prin restructurare şi reorganizare, dar mai devreme de 1 noiembrie nu pot fi acordate”, a afirmat ministrul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.