Propunere de plafonare a tarifelor la polițele RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a trimis Ministerului Finanţelor o propunere de Hotărâre de Guvern în care se prevede o limitare la nivelul tarifelor de referinţă, timp de 6 luni, a preţului la poliţele RCA.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că propunerea va fi pusă în dezbatere publică şi s-a declarat convins că va fi adoptată de Guvern în regim de urgenţă. Anunțul vine în contextul în care, trei organizaţii patronale ale transportatorilor rutieri – Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier „APULUM” – au anunţat că pregătesc proteste publice dacă Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţurilor la polițele RCA.
COTAR afirmă că, în ultimii ani, ASF a depistat mai multe încălcări ale prevederilor legii, creşteri de tarife practicate şi după plafonare, precum și tarife în care erau incluse toate costurile de operare ale firmelor de asigurări.
Pe de altă parte, în noiembrie anul trecut, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România atenționa că plafonarea tarifelor la RCA poate atrage o procedură de infringement împotriva României.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut