Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Au fost înregistrate 91 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi o abţinere.

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, acest proiect, care a revenit la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Camera superioară.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii, potrivit raportului comisiei de resort de la Camera Deputaţilor.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, susţine că legea pensiilor speciale, adoptată miercuri în Parlament, este esenţială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil şi sustenabil pe termen lung.

„Parlamentul României a adoptat astăzi reforma pensiilor speciale, esenţială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil şi sustenabil pe termen lung. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat această reformă şi a susţinut-o constant şi necondiţionat, dovadă stau voturile noastre în favoarea acestui proiect, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că fiecare român merită o pensie decentă, aşezată într-un sistem echilibrat.

„Ne-am asumat prin PNRR legea votată astăzi în Parlament şi am spus mereu că vom urma calea responsabilă şi ne vom îndeplini toate obiectivele pentru atragerea de bani europeni. Fiecare român merită o pensie decentă, dar acestea trebuie aşezate într-un sistem echilibrat, corect şi sustenabil pentru întreaga societate. Le mulţumesc tuturor colegilor din Parlament care au înţeles necesitatea unei astfel de reforme şi responsabilitatea pe care o avem faţă de români”, a adăugat Ciucă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut