Proiectul de buget al Turzii – ”bătaie de joc la adresa cetăţenilor oraşului”

Concluzia din titlu a formulat-o preşedintele organizaţiei locale a PRM, fostul consilier turdean Doru Anca. Într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi, 26 ianuarie, Doru Anca a criticat modul de întocmire al proiectului de buget al Turzii pentru anul 2016. În primul rînd, preşedintele PRM a reclamat ”subţirimea” sumei alocate pentru dezvoltare, de 6,8 milioane de lei, adică doar 7,82 procente din totalul veniturilor prognozate. În plus, nu se ştie unde se vor folosi banii alocaţi secţiunii ”dezvoltare” întrucît lista investiţiilor lipseşte din documentul pregătit pentru şedinţa de joi, 28 ianuarie, cînd membrii Consiliului local au de adoptat cea mai importantă hotărîre din an, respectiv aprobarea bugetului Turzii. Doru Anca a mai acuzat şi întocmirea proiectului de buget fără organizarea dezbaterilor publice, prevăzute de lege în asemenea împrejurări.

În ceea ce priveşte suma totală a veniturilor, de aproape 87 de milioane de lei, preşedintele PRM cataloghează bugetul drept insuficient pentru nevoile curente ale Turzii. Fostul consilier apreciază atragerea de fonduri europene drept soluţia cea mai recomandată pentru sporirea rezervelor vistieriei turdene. La acest capitol, în proiectul de buget se menţionează suma de 227 de mii de lei, pentru tot anul, ceea ce înseamnă mai puţin decît suma cu care forul deliberativ turdean contribuie, lunar, la susţinerea clubului de handbal Potaissa, căruia i se alocă 250 de mii de lei.
Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.