Proiecţie de gală cu comedia: DESPRE OAMENI ŞI MELCI

Comedia care a făcut furori în deschiderea ediţiei din acest an a TIFF-ului intră de vineri, 14 septembrie, în cinematografele din ţară. În avanpremieră, cinefilii clujeni sînt aşteptaţi miercuri, 12 septembrie, de la ora 20.30, la proiecţia de gală, ce se va desfăşura la Cinema City în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu, a producătorului Oana Giurgiu şi a actorilor Monica Bârlădeanu, Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Ovidiu Crişan, Sorin Misirianţu şi Alina Berzunţeanu. Membrii echipei vor răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecţiei.

În Despre oameni şi melci povestea, pe scurt, este aceasta: acţiunea se petrece în 1992, la Cîmpulung Muscel. Fabrica de maşini ARO a dat faliment şi urmează să fie privatizată într-o săptămînă. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenţionează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre muncitorii pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 îşi vor păstra locul de muncă. Totul se schimbă cînd unul dintre băieţi găseşte o soluţie inedită menită să-i salveze pe colegi de la şomaj şi să scoată uzina din faliment…

Filmul este cel de-al doilea lung metraj în regia lui Tudor Giurgiu, după Legături bolnăvicioase, care a avut premiera în România în anul 2006. În Despre oameni şi melci spectatorii se vor bucura de prestaţia unor actori români îndrăgiţi, cum sînt: Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bârlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu, dar şi de interpretarea renumitului actor francez Jean François Stevenin şi a fiului său, Robinson Stevenin. Jean François Stevenin – veritabil „patriarh” al cinematografiei franceze – a avut roluri importante în filmele unor regizori precum François Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard şi joacă acum, pentru prima dată, într-un film românesc. Scenariul îi aparţine lui Ionuţ Teianu, care trăieşte în Franţa din 1991, după ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul coloanei sonore a filmului.

Filmările au avut loc în diverse spaţii din Bucureşti, Călăraşi, Amara, Tîrgovişte, Breaza şi Ploieşti şi s-au desfăşurat pe parcursul a 6 săptămîni. Despre oameni şi melci este o coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franţa). În avanpremieră, filmul poate fi vizionat: joi, 13 septembrie, de la ora 20.30, la Cinema City din incinta Iulius Mall; miercuri, 12 septembrie, şi joi, 13 septembrie, de la ora 20.15, la Cinema Odeon din incinta Polus Mall. Mai multe informaţii: www.despreoamenisimelci.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.