Proiectele de legi ale educației, publicate pe site-ul Ministerului Educației

Proiectele de legi ale educației (Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior) au fost publicate pe site-ul Ministerului Educației.

„Le mulțumim tuturor partenerilor de dialog ai Ministerului Educației, precum și tuturor celor care au contribuit la elaborarea acestui pachet de legi, menit să reformeze sistemul de învățământ din România. Menționăm că, înainte de etapa avizărilor interinstituționale, Ministerul Educației rămâne deschis la orice observație, propunere sau contribuție, cu precizarea importantă că nu este vorba de o nouă dezbatere publică propriu-zisă în sensul prevederilor legale care reglementează procedurile de adoptare a actelor normative, întrucât această procedură deja s-a derulat în perioada iulie – august 2022. Orice propunere poate fi transmisă în scris la adresa legile.educatiei@edu.gov.ro (până în data de 07.03.2023)” – a anunțat ministrul Ligia Deca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut