Proiect USAMV: Agro Intergeneration

Specialiștii din USAMV Cluj-Napoca vor oferi consultanță fermierilor români, în vederea realizării unui plan coerent de succesiune a fermei, în cadrul proiectului „Agro Intergeneration”, dezvoltat în parteneriat cu Banca Transilvania.

Proiectul va fi lansat în 10 octombrie și va avea o durată de un an. Grupul țintă va fi compus din 22 de tineri, potențiali succesori ai fermelor de pe întreg teritoriul României. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului se vor concretiza în organizarea de cursuri de formare profesională și în identificarea unor programe de finanțare care să sprijine viitorii fermieri. Cursurile de formare vor fi structurate pe mai multe module, care să le dezvolte participanților competențe atât în domeniul tehnologiilor agricole, cât și în domeniul managementului și marketingului în ferme. Aceștia vor prezenta, la final, un proiect ce va fi evaluat de o comisie de specialiști din cadrul USAMV Cluj Napoca și din cadrul Băncii Transilvania – au anunțat inițiatorii proiectului.

„Provocările economice, sociale și de mediu necesită ca fermierii să fie în centrul comunităților rurale ale Europei. Acest lucru explică motivul pentru care sprijinul pentru succesiunea generațională a fermelor și încurajarea unei noi generații de fermieri este un element cheie pentru dezvoltarea agriculturii. În acest context, proiectul își propune să contribuie la perpetuarea fermelor familiale și la dezvoltarea unui plan de succesiune a fermelor, care să permită o tranziție facilă de la o generație la alta, cu perturbări minime, atât a business-ului cât și a relațiilor de familie. USAMV Cluj Napoca poate contribui astfel la creșterea capitalului intelectual al managerilor de fermă  – factor determinant în reușita succesiunii fermelor”, declară  rectorul USAMV, prof. dr. Cornel Cătoi.

În opinia prof. dr. Cristina Bianca Pocol, responsabil proiect, „Agro Intergeneration” va întări legătura dintre mediul universitar și mediul economic și va contribui „nu doar la dezvoltarea agriculturii, ci și la menținerea vitalității spațiului rural, la asigurarea securității alimentare și la conservarea patrimoniului local”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut