Proiect şcolar pentru elevii gherleni

Elevii unităţilor de învăţămînt din municipiul Gherla au relaţii de colaborare cu colegii lor de peste hotare. Astfel, cadrele didactice şi elevii Liceului Teoretic „Petru Maior” participă, în aceste zile, la cea de-a cincea întîlnire de proiect Comenius “Maths is Everywhere” ce se desfăşoară la Liceul “Jana Pawła II” din oraşul Daleszyce, Polonia.

Elevi şi profesori din Italia, Turcia, Lituania, Islanda, România şi Polonia se implică activ în activităţile organizate de şcoala gazdă şi cele prevăzute în proiectul parteneriatului multilateral, parteneriat aflat în cel de-al doilea an de desfăşurare şi în care sînt angrenaţi şi tineri români.

Astfel, ei se familiarizează cu particularităţile şcolii gazdă, ale sistemului de învăţămînt polonez şi vor lucra la definitivarea produselor proiectului. Excursiile tematice din vechea capitală a Poloniei, Cracovia şi lagărul de concentrare de la Auschwitz vor readuce în memoria participanţilor fragmente ale istoriei poloneze şi europene.

Proiectul şcolar multilateral Comenius „Maths is Everywhere” se derulează în perioada 2011-2013, cu sprijinul Comisiei Europene, prin intermediul „Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii” (LLP). În ultimii ani, profesorii şi elevii Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla au participat şi la întîlnirile altor proiecte educaţionale internaţionale, fiind deosebit de activi în promovarea unor idei novatoare privind modernizarea învăţămîntului.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.