Proiect IŞJ: Din suflet…, pentru suflet

Inspectoratul Şcolar Judeţean îşi propune să înveţe elevii să fie voluntari, să participe activ şi cu plăcere la campanii umanitare.

Un proiect educaţional – „Din suflet…, pentru suflet” -, demarat vineri, 7 decembrie, a adunat laolaltă 15 unităţi de învăţămînt care, prin asentimentul colectivelor de cadre didactice şi al Consiliului Reprezentativ al Părinţilor, au semnat un acord comun ce privind organizarea unei acţiuni caritabile pentru copiii proveniţi din familii defavorizate.

Campania se desfăşoară în perioada 7-12 decembrie şi presupune colectarea unor pachete care să conţină obiecte de îmbrăcăminte, dulciuri, jucării şi rechizite, în unităţile partenere, şi oferirea acestor pachete – cadou în preajma sărbătorilor de iarnă.

Beneficiarii vor fi copiii din Centrul de Servicii Sociale „Sfînta Veronica” de pe lîngă Mănăstirea Dumbrava şi copiii comunei Săcuieu, proveniţi din familii defavorizate.

Cu sprijinul unor părinţi care s-au constituit în sponsori ai proiectului, pachetele-cadou vor fi duse de reprezentanţi ai IŞJ la beneficiari joi, 13 decembrie (Săcuieu), respectiv vineri, 14 decembrie (Mînăstirea Dumbrava).

„Motivaţi de necesitatea educării copiilor în sensul omeniei, generozităţii şi receptivităţii la durerile şi greutăţile celor din jur, partenerii proiectului şi-au propus antrenarea, la copii, şi dezvoltarea unor calităţi – bunătate, compasiune, grijă faţă de semeni, dezvoltarea altruismului prin conştientizarea semnificaţiei faptelor bune, sensibilizarea şi încurajarea celor ce pot şi doresc să ofere sprijin dezinteresat semenilor” – se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean, remis, vineri, presei.

M. T.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.