Proiect finanţat din fonduri europene, menit să asigure noi standarde de calitate în învăţămîntul medical

Proiectul intitulat “Standardele de calitate şi indicatori de performanţă specifici pentru învăţămîntul superior din domeniul sănătăţii” lansat, luni, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, vizează crearea unui cadru comun, în privinţa indicatorilor de calitate şi performanţă în educaţia cu acest profil, beneficiarii fiind cadre didactice şi studenţi din centrele Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureş, Timişoara, Iaşi şi Craiova.

Proiectul se va derula timp de doi ani, valoarea totală a acestuia fiind de 987.822 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă din fonduri comunitare, prin Fondul Social European, este de 868.804 de lei. Grupul ţintă vizat de proiect este format din 15 membri ai comisiilor de asigurare a calităţii la nivel de universitate, iar beneficiari ai derulării programului vor fi aproximativ 15.000 de studenţi. Programul vine în întîmpinarea unor carenţe existente în sistemul actual de asigurare a calităţii, va contribui la asigurarea unui nivel superior de pregătire profesională. Creşterea responsabilităţii pentru calitate în domeniul sănătăţii este unul dintre obiectivele esenţiale ale acestui program.

Coordonatorul proiectului, prof. univ. dr. Radu Oprean de la UMF din Cluj-Napoca, şi responsabilii de proiect – prof. univ. dr. Radu Damian de la Agenţia Româna de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior (ARACIS) şi conf. dr. Cristian Gheonea de la UMF Craiova – precum şi prorectorul pentru management şi dezvoltare academică din UMF Cluj-Napoca, conf. dr. Dorin Farcău, au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, obiectivul general şi cele specifice ale proiectului.

În prima fază de derulare a proiectului se va face o evaluare a sistemelor actuale de asigurare a calităţii din cele cinci universităţi implicate în proiect. Va urma elaborarea unor standarde de calitate şi a unor indicatori de performanţă specifici, ce vor avea menirea de a îmbunătăţi rezultatele academice. Performanţele universităţilor de medicină şi farmacie vor fi comparate, în scopul creşterii credibilităţii lor pe piaţa muncii. Cel de-al treilea obiectiv al proiectului este axat pe formarea de specialişti în asigurarea calităţii în cele cinci universităţi. Experţii astfel formaţi vor promova bunele practici în vederea îmbunătăţirii programelor de studiu din acest domeniu educaţional.

“Proiectul vizează să uniformizeze aceste standarde la nivel naţional. Se va realiza în acest fel un numitor comun, iar ulterior vor fi avute în vedere standarde evolutive”, a spus prof. dr. Radu Oprean, precizînd, totodată, că vor fi adaptate toate normele de calitate din domeniul medical, nu doar cele din medicină, respectiv toate profesiile reglementate sectorial din domeniu.

La rîndul său, prof. univ. dr. Radu Damian a arătat că noile standarde vor viza trei domenii – capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii. “Anumite evaluări instituţionale au arătat că sistemele interne de asigurare a calităţii din universităţi funcţionează uneori cu viteze diferite şi pe paliere diferite. De aceea vom încerca să le aducem la acelaşi numitor”, a spus prof. univ. dr. Radu Damian.

“Este un proiect strategic” a concluzionat prorectorul UMF Cluj-Napoca, conf. dr. Dorin Farcău.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.