Programul Rabla, pentru… periuţa de dinţi!

Programul „Rabla”, aplicat pentru periuţele de dinţi, va fi accesibil, la acest sfîrşit de săptămînă, la Cluj-Napoca. Caravana ”Rabla pentru Periuţa Ta” – parte din campania ”Zîmbeşte România”, susţinută de Aquafresh, va ajunge ajunge sîmbătă, 20 aprilie, la Cluj-Napoca.

Clujenii sînt invitaţi să îşi aducă periuţele vechi de dinţi (nu mai mult de două periuţe, de persoană!), în schimbul cărora vor primi un kit complet de îngrijire orală, format dintr-o periuţă nouă şi pastă de dinţi. Specialiştii în sănătatea orală Rabla-la-Cluj-Napocaprezenţi la cortul ”Rabla” vor oferi, totodată, sfaturi personalizate fiecărui participant. Evenimentul va avea loc în zona Monumentului Memorandiştilor, cu începere de la ora 10:00.

„Deşi medicii stomatologi recomandă schimbarea periuţei de dinţi o dată la 3 luni, studiile de piaţă  arată să se foloseşte în medie, la nivel urban, aceeaşi periuţă de dinţi timp de 1,5 ani. De asemenea, deşi majoritatea românilor susţin că respectă regulile elementare de igienă dentară, declarînd că îşi periază dinţii de două ori pe zi (deşi nu imediat înainte de a merge la culcare), studii de piaţă  arată că românii consumă de fapt puţin peste 1 tub de pastă de dinţi pe an (media naţională) şi aproape 2 tuburi pe an la nivel urban” – arată iniţiatorii proiectului.

Începînd din aprilie, în cadrul campaniei „Zîmbeşte România” este derulat un program de educare în şcoli din întreaga ţară, inclusiv din Cluj-Napoca. Elevii vor beneficia nu numai de sfaturi privind igiena orală, ci şi de seturi complete pentru îngrijirea dinţilor, formate din pastă şi periuţă de dinţi. Pe lîngă activităţile educaţionale, tot din aprilie 2013, pînă la sfîrşitul anului, clujenii vor putea beneficia de consultaţii gratuite în peste 80 de cabinete stomatologice din oraş, înscrise în program – au anunţat iniţiatorii campaniei. Lista cabinetelor este disponibilă pe site-ul www.zambesteromania.ro.

Campania “Zîmbeşte România” a fost dezvoltată în 2012 de GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, cu ajutorul specialiştilor în igiena orală, pentru a facilita accesul la educaţie şi la prevenţie, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în rîndul populaţiei din România. Proiectul face parte din Platforma Europeană pentru o Sănătate Orală mai Bună (BOHEP), iniţiativă europeană lansată în 2012.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.