Programul nuclear iranian: Persistă disensiuni între SUA şi Israel

Haaretz

Persistă disensiuni legate de controversatul program nuclear iranian între Israel şi Statele Unite ale Americii, în pofida convingerii celor două ţări şi a comunităţii internaţionale că Iranul reprezintă o reală ameninţare pentru pacea mondială.

“Iranienii au venit la negocierile de la Bagdad doar pentru a cîştiga timp”, şi “susţinem acest lucru cu dovezi, nu pe bază de estimări”, afirmă o oficialitate israeliană.

Iranul nu a renunţat la nimic în ceea ce priveşte dosarul său nuclear, dar a cîştigat opt săptămîni pentru continuarea programului său atomic.

Aceste opinii intervin după sosirea în Israel a echipei de negociatori americani, care a participat la runda de tratative reunind la Bagdad reprezentanţi din Iran, pe de o parte, din G5+1 şi din Uniunea Europeană, de partea cealaltă.

“Nu există diferenţe între SUA şi Israel referitoare la discuţiile între Iran şi cele şase mari puteri privind viitorul programului nuclear iranian”, declarase o oficialitate americană, care a optat pentru anonimat.

Cabinetul condus de premierul israelian Benjamin Netanyahu nu exercită niciun fel de presiuni asupra echipei internaţionale în acest dosar, atît timp cît comunitatea internaţională însăşi este conştientă că înarmarea nucleară a Iranului reprezintă un real pericol la adresa securităţii globale, a explicat sursa citată.

“Chiar dacă sîntem nerăbdători, este nevoie să acordăm o şansă diplomaţiei înaintea oricărei acţiuni militare (….) Nu este prea tîrziu pentru acest lucru şi cred că nici Israelul nu crede că este prea tîrziu”, a insistat negociatorul american.

În Israel, delegaţia americană a discutat despre dosarul nuclear iranian cu ministrul apărării, Ehud Barak, cu consilierul pentru securitate naţională, Yaakov Amidror, şi cu oficialităţi israeliene de rang înalt, în lumina recent încheiatelor tratative de la Bagdad. Următoarea rundă de negocieri Iran-G5+1 va avea loc în zilele de 18 şi 19 iunie, la Moscova.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.