Program de vară la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

Începând de duminică, Parcul Etnografic „Romulus Viua” (str. Tăietura Turcului) a trecut la ora de vară. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10 – 18, ultima intrare fiind la ora 17.

Vă reamintim că Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” este primul muzeu în aer liber din Romania, înființat la 1 iunie 1929. Cu o suprafață inițială de 75 de hectare, Parcul a fost proiectat de etnograful Romulus Vuia astfel încât să cuprindă gospodării rurale originale, locuite de țărani. Intre 1929 și 1940, au fost transferate în Parc o serie de construcții, printre care Casa din Vidra, Troița din Lupșa, Gospodăria din Telciu și chiar o stână din Poiana Sibiului, împreună cu ciobanul și 75 de oi. Tot atunci a fost deschis restaurantul muzeului, Gaudeamus. În Al Doilea Război Mondial majoritatea construcțiilor au fost distruse, ulterior parcul fiind restructurat.

Printre cele 200 de obiective muzeale ale Parcului se numără Biserica de lemn din Chirales, complexele mesteșugăresti de la Preuteasa și Hărnicești, cuptorul pentru ars varul din Baba, fierăriile din Rimetea și Vărzari, precum și Biserica din Cizer (foto), construită de Horea (Vasile Ursu Nicola, 1731-1785).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut