Program de licență în Inteligență Artificială, la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai anunță că va organiza, din toamna anului 2023, programul de licență în domeniul inteligenței artificiale, după ce, la începutul anului, a propus, în premieră națională, instituțiilor abilitate din țară, standardele pentru această specializare.

În luna februarie a obținut aprobarea standardelor, iar acum, programul propus de UBB în baza acestor standarde a fost aprobat joi, 13 iulie 2023, de Agenția Română pentru Asigurarea Calități în Învățământul Superior (ARACIS).

„Sunt foarte mulțumit de profilul academic al domeniului computer science/i nformatics la UBB, care s-a dezvoltat major din 2020. La nivel de licență avem atât specializările clasice în zona de «software», cât și specializările clasice în zona de «engineering», la care se adaugă în premieră programul inovativ de inteligență artificială. La nivel de master s-au dezvoltat programe și cursuri competitive, cu parteneri academici și din industrie internaționali, cum sunt cele din zona «cybersecurity», «data science/ big data/ machine learning», «robotic process automatization» etc. La nivel de doctorat, cercetările UBB, fundamentale și/sau aplicative, unele inclusiv în parteneriat cu mediul economic, ne situează pe primele poziții în țară în clasamentele internaționale. La nivel postuniversitar s-au inițiat programe sau cursuri deschise («open courses») în cam toate dezvoltările majore din domeniu. Nu în ultimul rând, UBB coordonează Strategia națională în «quantum comunications» și organizează din toamnă primul său curs postuniversitar în domeniu. Dacă socotim că aceste dezvoltări au loc în limbi diferite – română/ maghiară/ germană/ engleză -, acest domeniu devine la UBB un HUB inovativ pentru țară, lucru întărit și de organizarea de către European Institute of Innovation & Technology (EIT) a Biroului EIT Digital pentru România la UBB. Ne așteptăm acum studenții din țară și din străinătate!” – declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut