Prognoză: Inflație mai mare de 8% și curs valutar de peste 5 lei/euro

Organizaţia profesioniştilor în investiţii CFA România prognozează o creştere economică de 3% pentru acest an, în scădere faţă de anticipaţiile anterioare, precum și o creștere a inflaţiei, pe fondul războiului din Ucraina.

Prognoza indică o rată medie a inflaţiei de 8,03% pentru acest an, un maxim istoric de la iniţierea sondajului CFA România, şi un deficit bugetar de 6,7%. Asociația mai anticipează o majorare a ratei de dobândă de către Banca Naţională la cel puţin 4,25% în următoarele 12 luni, precum și o depreciere a leului în următoarea perioadă: de 5,0402 lei/euro la 6 luni, respectiv de 5,082 lei/euro la 12 luni.
Ponderea celor care cred că preţurile proprietăţilor imobiliare rezidenţiale din marile oraşe vor creşte în următoarele 12 luni s-a redus la 13,6%, cel mai mic nivel din noiembrie 2020, concomitent cu majorarea la 40,9% a ponderii celor care consideră că preţul va scădea, aceasta fiind cea mai mare pondere din noiembrie 2020.
Așa cum era de așteptat, indicatorul de încredere macroeconomică şi-a continuat scăderea şi în luna martie,la valoarea de 40,9 puncte. Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări privind condiţiile curente (mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal şi a averii personale, la nivel de economie.

FMI vede o inflație aproape de 10%

Și Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 4,8% cât estima în toamnă până la 2,2%, pentru ca anul viitor să urce până la 3,4%. Privind inflaţia, FMI prognozează o creştere medie anuală a preţurilor de 9,3%, de două ori şi jumătate mai mult decât avansul de 3,4% prognozat în toamna anului trecut. Pentru anul viitor estimările vizează o creştere a preţurilor de 4%.Pentru deficitul de cont curent al României se prognozează o creștere de până la 7% din Produsul Intern Brut (PIB), urmând ca în 2023 să scadă la 6,5% din PIB.
Prognoza FMI este ceva mai optimistă decât cea a Băncii Mondiale, care estimează că economia va înregistra un avans modest, de 1,9%. De asemenea, Comisia Europeană estima că economia României va încetini până la 4,2% în acest an, pentru ca în 2023 să accelereze uşor la 4,5%.
Să mai spunem că, în luna februarie a acestui an, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a anticipat la 4,3% creșterea PIB în acest an.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut