Profetul

RADU VIDA

Lumea e zguduită de evenimentele din ultima perioadă, datorate, se zice, unui filmuleţ: „Innocence of Muslims”. Cu toată nepăsarea generală (se ştie că ştirile au efect scontat cînd e vorba despre proximitate), globalizarea religioasă a adus în prim-planul discuţiilor şi emoţiilor colective aspecte mai puţin plăcute ale vieţii cotidiene – şi aşa destul de frămîntate.

Lumea occidentală trece printr-o reală criză de credinţă şi, spre deosebire de lumea islamică, îşi găseşte refugiul în derizoriu, cinism – un fel de atitudine superfluă faţă de valorile religioase tradiţionale. Se caută forme noi, se inventează religii şi se înmulţesc ateii. Bulversarea occidentală a religiilor a dus şi la o mai lejeră abordare a fenomenului religios, iar promovarea libertăţilor omului a inclus oarecum şi posibilitatea atacării, pe faţă, a unor dogme. Nimeni nu mai este ars pe rug pentru că pune la îndoială existenţa lui Dumnezeu, ba, uneori, atitudinea ostilă faţă de bisericile tradiţionale dă chiar bine în ochii unor semeni.

Lumea islamică a rămas încremenită în credinţa străveche şi, indiferent de greutăţi, de nevoi, de sărăcie, masa mare de oameni (cu precădere din lumea arabă) are credinţa nealterată de secole. Iar tragerea în derizoriu, miştoul, bătaia de joc sînt impardonabile.

Ciocnirea civilizaţiilor religioase a avut loc în momentul în care mijloacele de comunicare în masă au pătruns în cele mai ascunse cotloane ale Planetei, iar expansiunea imperialistă modernă a subjugat economiile unor ţări ce deţin bogăţii atît de necesare dezvoltării economiei mondiale. Este inutil să ne ascundem după degete: după perioada coloniilor, în care statele musulmane au avut mult de suferit, ţările dezvoltate din punct de vedere economic au reuşit implementarea unui neocolonialism feroce. Ba,mai mult, SUA şi-au impus cu forţa „democraţia” proprie, găsind pretexte dintre cele mai penibile pentru atacarea unor ţări.

Irak-ul, bunăoară, s-a dovedit a fi o împletitură de minciuni şi scenarii SF, atacarea acestei ţări fiind pusă doar pe nevoia controlului preţului petrolului. Nici Afganistanul n-a fost o experienţă prea fericită. Schimbarea agresorului (sovietic şi american) n-a adus decît nenorocire poporului afgan, ba în dispută au avut de suferit şi ţările musulmane din fosta URSS, Pakistanul ş.a. Intervenţiile americane în treburile „primăverii arabe”, ameninţările de pe frontul sirian, susţinerea unor grupuri de interese din Iran au agravat nemulţumirile musulmanilor vizavi de „lumea civilizată”. Ar fi naiv, aşadar, să credem că peniţa daneză a caricaturistului anonim sau filmuleţul de pe You Tube au stîrnit recentele incidente din Liban, Egipt sau Yemen. Profetul, se zice, este îngăduitor şi cu „necredincioşii”. Însă nimeni şi nimic nu poate stinge ura faţă de imperialismul agresiv, îndreptat nu numai împotriva unor valori fundamentale ale Islamului, ci şi împotriva economiilor ţărilor cu majoritate musulmană.

Neîndoielnic că războaiele religioase au făcut omenirii mai mult rău decît cele două mari conflagraţii mondiale. Acum, riscul este ca neînţelegerile civilizaţiei musulmane să declanşeze scînteia dezastrului. Avertismentul de la 11 Septembrie n-a fost înţeles. A putut pleca, pentru prima oară, Profetul de acasă? Iar bumerangul vînzărilor de arme occidentale către lumea arabă şi foamea de energie…