Profesorii pregătesc o lecție pentru guvernanți, săptămâna viitoare

Mitingul de joi, organizat de trei federații sindicale din învățământ în faţa sediului Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi PNL, ar putea fi urmat săptămâna viitoare și de alte forme de protest ale cadrelor didactice.

Nemulțumiți de lipsa de reacție a guvernanților la revendicările pe care le-au formulat la sfârșitul anului trecut, sindicaliștii din învățământ reiau protestele și la acest început de an, primul dintre acestea fiind un miting la București. ”Noi nu vom merge la mitingul de la București, pentru că oricum participarea este limitată la 100 de persoane”, spune Lucia Cojocaru, președintele filialei clujene a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Ea a declarat că, în prezent, au fost colectate peste 50% dintre răspunsurile cadrelor didactice la referendumul privind declanşarea grevei în sistemul educaţional. ”Răspunsurile colegilor mei sunt favorabile declanșării grevelor în toate județele din țară. Cel mai probabil vom începe, săptămâna viitoare, cu o grevă de avertisment, de două ore, cu întreruperea activității. Dacă va fi cazul, vom continua cu o grevă generală. Ce putem face? Măcar atât, să tragem un semnal de alarmă, căci lumea este foarte nemulțumită. Bine că pentru unii sunt bani, dar nouă nici măcar firimitura de 16% nu ne este acordată”, a mai afirmat Lucia Cojocaru.

„Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creştere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulţumire generală în rândul salariaţilor din învăţământ”, se spune într-un comunicat semnat de Federaţia „Spiru Haret”, Federaţia „Alma Mater” și Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Sindicatele mai afirmă că personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, dar și peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic sunt remunerați doar cu salariul minim, deşi de la declanșarea pandemiei au desfăşurat şi activităţi ce nu au legătură cu cele ale postului deţinut.

V. Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut