Profesor doctor Ion Buzaşi, Cetăţean de Onoare al Mintiului

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMai puţin pitoresc şi mai puţin zgomotos decît restul manifestărilor care au avut loc în urmă cu o săptămînă la Mintiul Gherlii, momentul acordării titlului de Cetăţean de Onoare al comunei, profesorului dr. Ion Buzaşi, a trecut discret pe lîngă presă şi politicieni. Nu şi pe lîngă cei care îl apreciază pe distinsul prieten şi cărturar stabilit la Blaj.

Ion Buzaşi s-a născut în Mintiu Gherlii, în urmă cu 70 de ani. A urmat cursurile Şcolii generale din comuna natală, după care şi-a continuat studiile la Liceul „Ana Ipătescu” din Gherla şi la Facultatea de Filologie a UBB Cluj, unde, în 1982, obţine titlul de „Doctor în ştiinţe filologice” cu teza „Andrei Mureşanu. Monografie”. A predat, apoi, la Liceul Forestier Blaj şi Liceul Pedagogic „Gh. Şincai” din Blaj, OLYMPUS DIGITAL CAMERAocupînd mai tîrziu funcţiile de director al Colegiului „Inochentie Micu Klein” şi al Colegiului Universitar de Institutori din Blaj. Din anul 2001 a fost profesor universitar titular la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia şi conducător de doctorat.

Pe lîngă activitatea sa didactică şi pedagogică, meritorie, Ion Buzaşi a desfăşurat şi o intensă muncă de cercetare, îndeosebi în domeniul istoriei literare, materializată prin zeci de studii şi articole publicate în presa literară şi în cele peste o sută de volume consacrate unor personalităţi de marcă ale culturii transilvane, şi nu numai: Timotei Cipariu, A. Mureşanu, Ion Agârbiceanu, Mihai Eminescu, Aron Cotruş etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al OLYMPUS DIGITAL CAMERAAsociaţiei Oamenilor de Ştiinţă şi al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România. În anul 2000 a primit Ordinul Pentru Merit în grad de Cavaler, acordat de Preşedinţia României, fiind, de asemenea, deţinătorul premiului Asociaţiei Scriitorilor din Braşov şi premiului Despărţămîntului ASTRA Blaj.

Adevărat „ambasador” al Mintiului, Ion Buzaşi a revenit mereu „acasă”, la cei dragi, iar această dragoste statornică pentru oamenii şi locurile natale, împreună cu bogata sa activitatea culturală, au stat la temelia propunerii ASTREI Dej de a i se acorda titlul de Cetăţean de Onoare. Distincţie ce i-a fost înmînată de primarul Dumitru Oltean, în prezenţa locuitorilor comunei şi a prietenilor ec. dr. Radu Gavilă, preşedintele Despărţămîntului ASTRA Dej, ec. Ioan Sălcudean, preşedintele Asociaţiei Culturale „Augustin Bunea” din Blaj şi viceprimarul comunei Mintiu Gherlii, Marius Horea Balici.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.