Prof. univ. dr. Ioana Micluția: ”Amputarea funcțiilor sociale este dramatică”

Prof univ dr Ioana Micluția este șef disciplină în cadrul Departamentului de Neuroștiințe UMF ”Iuliu Hațieganu”, medic primar psihiatru, șef secție Psihiatrie II din cadrul Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca

D.Ș.: În aprilie 2020, discutam despre pericolele statului în casă, era în plină stare de urgență, despre modul în care se vor acomoda persoanele de vârsta a treia, copiii, cei cu afecțiuni neuropsihice… Cu ce probleme v-ați confruntat?

Ioana Micluția: Ne-am bazat pe studiile internaționale ale statelor care trecuseră la vremea respectivă, prin pandemie, mă refer la China, Italia, Franța, care aveau un avans de câteva luni față de noi sau alte state. Articolele cercetătorilor chinezi nu s-au focalizat foarte mult pe studiul stării de sănătate mintală a populației, pentru ei nefiind un domeniu de interes. Colegii italieni și francezi, mai apoi și cei germani au descris în amănunt problemele pe care le-au întâmpinat. Ne-au avertizat practic asupra unei infodemii gata să genereze stări de anxietate, de panică, depresii și insomnii, chiar și tentative de suicid. Erau anunțate ca fiind potențiale în perioada de după, mai ales că și situația economică era incertă. Realitatea a arătat cu totul altceva, pacienții neuropsihici s-au organizat destul de bine, fiind mai înțelepți decât ne-am gândit noi inițial. Au înțeles mesajele oficiale, au respectat cerințele impuse și, în bună parte, unii chiar au savurat perioada de recluziune. Erau într-o izolare autoimpusă, convenabilă lor, de a nu intra într-un spațiu de urmăritori. Între problemele pe care ni le-am impus, una era prioritară, să nu întrerupă medicația. Am reușit să ne organizăm, să asigurăm serviciile ambulatorii, știind că pacientul netratat zece zile, clachează. Am căutat să nu-l lăsăm fără medicație, fără suport psihologic. Am înființat două linii de consiliere, dar și de ambulator prin metode de telemedicină, noi putând să le furnizăm rețetele direct la farmacii. Acest lucru a făcut să nu existe decompensări majore. Se știe, reiau această idee, că orice sistare a tratamentului duce la decompensări dramatice, atât pentru pacient, cât și pentru familiile lor. Prima linie telefonică ne-a fost asigurată de Spitalul Județean de Urgență, linie dedicată pacienților și consilierii lor. A doua parte a fost prin internările, mai reduse ca durată, dar și păstrarea carantinei, cum este și în momentul de față.

D.Ș.: Cum au păstrat relația cu familia?

Ioana Micluția: Nu toți pacienții au telefoane inteligente. Astfel, am realizat al doilea sistem de comunicare, cu două tablete, în care pacienții și aparținătorii au putut să se vadă și să mențină legătura chiar și în perioada internării. Și au fost puține internări, asta este partea bună, cu 49% mai puțin comparativ cu anul 2019. Trebuie să menționez un lucru, noi eram atunci în plin proces de renovare a clădirii Secției Psihiatrie II, lucru care nu este deloc plăcut pentru un pacient care are nevoie de odihnă. Cu toate lucrările de renovare, care s-au și finalizat repede, pacienții au putut sta internați fără să fie deranjați.

D.Ș.: Au existat și categorii de bolnavi care v-au creat probleme, numărul lor crescând.

Ioana Micluția: Cum a existat disponibilitatea de alcool și de substanțe psihoactive, a fost o creștere care ne-a alarmat. Să luăm consumul de alcool. Am avut în 2020 un număr de 104 intoxicații cu alcool, în timp ce numărul consumatorilor ocazionali a fost de 186! Cât privește substanțele psihoactive, am avut 51 de cazuri. Și nu au fost numai ei. Au fost și cei cu manifestări schizofrenice-80, pacienți cu stări delirante-16, cu tulburări afective bipolare-5, apoi un număr de 14 tentative de suicid.

D.Ș.: Putem nuanța consumul de alcool, respectiv consumul de substanțe psihoactive?

Ioana Micluția: Spuneam că că disponibilitatea la alcool și la substanțele psihoactive a fost mare, urmarea regăsindu-se în creșterea intoxicațiilor cu alcool, o creștere a decompensărilor, sevraj, delirium tremens. Repet, aceste patologii date de alcool și substanțe psihoactive au înflorit, au depășit așteptările noastre. Omul, neavând alte metode de coping (efortul cognitiv și comportamental prin care o persoană face față solicitărilor externe sau interne care-l depășeșc-nota DȘ) avea la dispoziție doar două tipuri de magazine deschise, alimentarele și farmaciile, având acces la multe produse, fără restricții. Mulți au profitat de situație.

D.Ș.: Să ne oprim asupra deteriorării cognitive prin prisma izolării.

Ioana Micluția: Se întâlnește în depresie, în demență…Asistăm practic la o modificare tot mai accentuată a capacității pacienților de gândire, de execuție, afectarea memoriei, în sensul deteriorării. În patologia de internare au fost anxietăți sau tulburări din spectrul tulburărilor anxioase. Ce am observat? Faptul că oamenii au început să conștientizeze că există un pericol real, care le poate afecta viața. A urmat izolarea și acea perioadă de izolare a atras după sine o deteriorare cognitivă masivă. Și am observat acest lucru mai ales în cazul persoanelor vârstnice. Ele și-au pierdut mai toate abilitățile de a se descurca în aspectele vieți cotidiene, mă refer la utilizarea telefonului mobil, a cardului. Izolarea a dus la un declin mare și pentru că programele televiziunilor nu au fost deloc captivante, atractive. A mai fost ceva…, fie nu au avut tratamentul bine monitorizat de către medicul de familie, fie s-au accentuat niște vulnerabilități vasculare, toate la un loc au dus la deteriorări cognitive evidente.

D.Ș.: Cazuri multe au fost…

Ioana Micluția: Destul de multe care au venit spre evaluare. Au fost aduși de persoane care au constatat aceste accidente domestice, au fost aduși și sub rezerva că spitalul e periculos pentru ei. Pentru acești pacienți am stabilit un sistem de circuit foarte sigur, și pentru noi, și pentru ei. La ambulator sau la internările de zi, cum este cazul demențelor, trebuie să-ți iei măsuri mai mari de precauție. Persoanele diagnosticate cu demență trebuie să facă explorare imagistică, un test biologic, numărul de ore petrecute în spital fiind de 3 sau 4.

D.Ș.: Spuneați că programele televiziunilor nu au fost deloc atractive. Lucru perfect adevărat. Caz în care putem vorbi și despre știrile alarmiste.

Ioana Micluția: Persoanele mai atente la sănătatea lor au luat știrile ca atare, amenințătoare. Se cunosc cazuri de oameni care nu au părăsit curtea casei, care nu au ieșit din casă chiar. Oamenii au ajuns să fie disperați, suficient de disperați încât să nu se încumete să meargă nici măcar la o minimă aprovizionare. Și-au refuzat orice ieșire spre lumea reală, lucru care nu le-a făcut deloc bine. Pe de altă parte, cei care nu au avut aparținători lângă ei, au fost mai norocoși prin ieșirile făcute, atâtea câte au fost. Ei au fost nevoiți să-și asigure aceste drumuri în cotidian, au plătit facturi, și-au făcut cumpărături, au socializat, ceea ce le-a menținut un status destul de bun.

D.Ș.: Cât de mult și-a pus amprenta amputarea vieții culturale?

Ioana Micluția: Mult, foarte mult mai ales pentru cei obișnuiți să iasă seara la teatru, la operă, la un concert simfonic, un vernisaj. Vorbim de persoane active social, consumatori ai actului cultural, lipsa acestora s-a resimțit dureros și a lăsat urme, cum este reducerea mobilității lor.

D.Ș.: Care au fost punctele nevralgice în toată această perioadă?

Ioana Micluția: Au fost…, au fost în momentul în care existau pacienți cu patologie psihiatrică la Spitalul de Boli Infecțioase mai ales, care nu aveau mijloace specifice de a asista pacientul neuropsihic. Noi nu am putut prelua această categorie de pacienți, nedispunând de asistența de urgență somatică. Ne-am axat pe două variante, fie pe furnizarea de medicamente și de consultații în situ, fie, în cazul unei comunități a seniorilor dintr-un centru regional, am convenit cu conducerea să trimitem un medic și un asistent pentru întreg tratamentul. Planurile au fost flexibile. A-i fi adus la noi în secție, fără asistență tehnică, fără oxigen, ar fi însemnat o condamnare la un status somatic precar. Detașarea unor colegi pentru 10 zile s-a dovedit benefică pentru acei seniori, care nu toți aveau probleme grave somatice. Am preferat să mergem noi la ei, învățând astfel să ne organizăm planurile în favoarea pacientului.

D.Ș.: Tentativele de suicid?

Ioana Micluția: Au fost mai mult automutilări ale unui grup de patologie, care este din păcate, în creștere. Noi preluăm niște moduri de scințiopatologie, este personalitatea de tip border, acea categorie de pacienți greu de controlat, care manifestă multă nesiguranță de sine, de aici și multele tentative de autovătămare, consum de substanțe psihoactive.Am avut mai multe tentative suicidare la aceste persoane, destul de bizare. Chiar și în contextul C19, persoane care au fost infectate sau au avut în proximitatea lor infectați, au dezvoltat o patologie mimentică, ca un fel de epidemie psihologică a bolii în cauză. O persoană obeză, ca să vă dau un exemplu, știindu-se la risc la a face complicații C19, s-a tot injectat cu insulină, pentru aș scădea glicemia. Sunt niște stratageme autoimpuse, în ideea preîntâmpinări contactării bolii.

D.Ș.: Putem să ne oprim și asupra cazului recent de pe strada Horea?

Ioana Micluția: Am luat fișele de observații din anii ‘80 și am constatat că acest eveniment se putea întâmpla și acum câțiva ani. De fiecare dată, pe baza noncomplianței, a dificultății de a se duce direct la controlul lunar și de aș lua medicația, persoana în cauză a avut multe internări, cam fără rezultat în a conștientiza necesitatea tratamentului. Cu fiecare internare, violențele față de mamă erau tot mai mari. Dacă probabil era inclusă într-un program de tratament obligatoriu, dacă mama ar fi obținut un ordin de restricție, nu s-ar fi ajuns poate la această situația dramatică.

D.Ș.: Starea de alertă continuă, se stă tot în casă, se iese mai puțin.

Ioana Micluția: Inițial, familiile și-au organizat un cuib plăcut, care să le ofere un paradis artificial de confort. Amputarea funcțiilor sociale este dramatică. Directorul OMS admitea că al doilea mare pericol este sedentarismul. Chiar și plimbatul a devenit un lux, practicarea unui sport cu masca pe față a devenit un supliciu. Se pune problema dacă ai destule resurse psihologice, ce poți să mai faci pentru a nu claca. Trebuie să ai o robustețe psihologică.

D.Ș.: Cât rezistă omul ?

Ioana Micluția: Omul poate rezista, avem experiențe din trecut care demonstrează acest lucru. Va trebui să ne gândim că nu mai trăim într-un mediu paradisiac, în care toate lucrurile se rezolvă prin tehnologie. Trebuie să conștientizăm că există pericole, că trebuie să trăim cu ele în mod responsabil. Trebuie să existe un echilibru între oprimare și vehiculare. Statul trebuie să se gândească la câteva libertăți pe care să le ofere cetățenilor. Să le ofere ceva compensator celor care au respectat restricțiile.

D.Ș.: Am văzut mulți rezidenți…

Ioana Micluția: Sper să nu apară acea focalizare numai pe online, atât de mare cum este acuma, pentru că este o lume artificială. Mă uit la rezidenții care au venit, sunt cei care au prins această perioadă de învățământ online. Au venit cu bucurie pentru că, în sfârșit, văd pacienții. În învățământul medical eu văd o prioritate în a intra în partea pragmatică cât mai repede posibil. Teoria o putem preda online. Dobândirea abilităților practice se face la patul bolnavului. Moștenirea de la Iuliu Hațieganu, învățământul la patul bolnavului, e valabilă și în zilele noastre. Tot ce discuți la curs se poate verifica în discuția cu pacientul. Mai ales că sunt și situați imprevizibile, care nu apar în manuale. Arta medicală te reprezintă prin ce faci mai mult, ce îndrăznești mai mult, ce reușești mai mult.

Demostene ȘOFRON