Prof univ dr Adrian Pop, DHC al UNA George Enescu Iași Viață în slujba muzicii, a școlii și a culturii românești

Întâlnirea mea cu muzica lui Adrian Pop s-a petrecut cu aproape cinci decenii în urmă, în sala de concerte a Filarmonicii clujene, perioadă în care descopeream universul creației muzicale universale și românești. Prima lucrare a sa pe care am ascultat-o a fost Ethos, 1977, dirijor Remus Georgescu. Nu aveam cum să anticipez amploarea parcursului profesional al tânărului compozitor, câte dintre ipostazele sale aveau să se contureze în deceniile următoare. Și nici faptul că peste ani aveam să mă aplec asupra omului, compozitorului, profesorului, directorului și rectorului prof univ dr Adrian Pop.

A rămas însă reperul primei întâlniri, legat de un loc cu o semnificație aparte pentru viața muzicală a Clujului, sala Colegiului Academic. Privind în urmă, realizez că asemenea momente devin repere ale memoriei personale și culturale. Personal m-a ajutat și mă ajută în continuare să urmăresc nu numai evoluția unui creator, ci și felul în care opera sa se înscrie treptat în viața muzicală a unei comunități.

Revenirea, după atâția ani, asupra creației și activității profesorului universitar doctor Adrian Pop are, pentru mine, și această semnificație, a unei priviri retrospective, pornite de la o primă audiție și continuate prin întâlnirile cu muzica sa, cu responsabilitățile în instituțiile culturale și academice clujene. Momentul recunoașterii sale prin titlul de Doctor Honoris Causa îmi oferă prilejul potrivit de a reuni reperele într-o privire de ansamblu asupra parcursului profesional remarcabil, încununat cu o nouă și importantă recunoaștere națională. Profesorul universitar doctor Adrian Pop se numără printre personalitățile muzicii românești contemporane al căror traseu profesional poate fi privit din această complexă perspectivă.

Joi, 15 octombrie 2026, Universitatea Națională de Arte George Enescu i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa-Laudatio prof univ dr Ciprian Andrei Ion, decanul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice-, gest de recunoaștere a unei activități artistice, pedagogice și academice desfășurate de-a lungul mai multor decenii. Distincția în sine nu este doar o apreciere a compozitorului, ci și a profesorului și omului de cultură care a contribuit la dezvoltarea vieții muzicale și a învățământului superior artistic din România.

Născut la Cluj, în 1951, Adrian Pop și-a format personalitatea muzicală la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima, avându-i profesori de compoziție pe Sigismund Toduță și Cornel Țăranu, nume fundamentale pentru școala componistică românească. Întâlnirea cu asemenea maeștri a însemnat apropierea și cunoașterea unei tradiții muzicale solide, dar și formarea unei conștiințe artistice capabile să caute propriile mijloace de expresie. Debutul său componistic, în 1973, a deschis un drum care avea să se dezvolte în numeroase direcții. Creația lui Adrian Pop cuprinde muzică simfonică, lucrări corale, muzică de cameră, muzică electronică, jazz și muzică de scenă. Diversitatea preocupărilor este demonstrația interesului pentru aprofundarea și dezvoltarea limbajului muzical, pentru dialogul dintre forme, genuri și tradiții. Lucrările sale au fost interpretate de importante instituții muzicale din România, de ansambluri și orchestre de peste hotare. Prezența creațiilor sale în programe de concert și festivaluri de prestigiu confirmă circulația unei opere care și-a găsit locul în viața muzicală contemporană. În acest parcurs, un rol important îl are și preocuparea pentru valorificarea tradiției, păstrând-o ca punct de plecare pentru expresia artistică personală. Mă gândesc acuma la creații precum Colinda soarelui, Decât la-mpărat cătană, Suita de pe câmpie, suita moțească, Hora miresii…Dar și la creații pe versurile poeților Lucian Blaga, Adrian Popescu, Aurel Rău, Mircea Goga, Negoiță Irimie, Aurel Șorobetea, Salvatore Quasimodo, Gace Brule, Rilke, Tristan Tzara, Alfred de Musset, Goethe…Și nu în utlimul rând, la muzica de scenă pentru Hamlet (regia Vlad Mugur), la piesa Le Roi Lear (regia Francois Jacob).

O componentă esențială a activității este legată de Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, instituție căreia i-a dedicat cea mai mare parte a vieții sale profesionale. Începând cu anul 1977, activitatea didactică înseamnă discipline precum armonia, orchestrația, citirea de partituri, compoziție, stilistică, nu sunt singurele.

Ca profesor universitar și îndrumător de doctorat, a participat la pregătirea generațiilor de muzicieni, într-un domeniu în care transmiterea cunoașterii cere din start nu numai competență, ci și capacitatea de a cultiva discernământul artistic și autonomia gândirii. Munca pedagogică nu are întotdeauna vizibilitatea unei premiere sau a unui concert important, trebuie să recunoaștem acest lucru, însă efectele sale au ecou în timp, prin oamenii formați, prin ideile pe care aceștia le duc mai departe.

Activitatea didactică merege în paralel cu cea de cercetare și preocupări muzicologice, mă refer acum la volumul Recviemul românesc (2005), urmat de Dorin Pop în oglinda amintirii. Texte despre cântul coral (2017), Prolegomene și notiție didactice pentru o disciplină a stilului muzical (2012).

Parcursul lui Adrian Pop nu s-a limitat la compoziție și activitate didactică. Am în vedere roluri în conducerea unor instituții muzicale, secretar muzical (1983-2004) și director al Filarmonicii Transilvania Cluj (1991-1995), rector al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima (2008-2012). Luate împreună, responsabilitățile conturează profilul ului care a cunoscut și cunoaște viața muzicală din mai multe unghiuri, al creatorului, al pedagogului, al organizatorului și al conducătorului de instituție, fiecare cu exigențe diferite. Mai precis…Compozitor înseamnă a lucra în spațiul căutării personale. Profesor a împărtăși și a forma. A conduce o instituție propune din start luarea de decizii.

Mai trebuie să subliniez încă un lucru. Faptul că perseverența în creație, continuitatea activității didactice și asumarea unor funcții de răspundere au contribuit la conturarea unor prezențe consistente în viața muzicală clujeană, națională și internațională, recunoscute prin distincții precum Premiul „George Enescu” al Academiei Române, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, acordat de statul român, și titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, conferit de statul francez. Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași se înscrie în această succesiune de recunoașteri. Ea are și o semnificație aparte prin dialogul pe care îl afirmă între două importante centre ale învățământului muzical românesc, Cluj-Napoca și Iași.

Într-un domeniu în care valoarea se construiește prin creație, interpretare, educație și continuitate, asemenea distincții sunt importante atunci când reflectă o activitate națională și internațională, dar și o contribuție care depășește cadrul strict personal. Sunt prilejul unei priviri de ansamblu asupra unui parcurs în care compoziția, pedagogia, cercetarea și responsabilitatea instituțională s-au susținut și se suțin reciproc. Titlul care i-a fost conferit la Iași nu încheie acest parcurs. El este recunoașterea unei activități consistente, un motiv în plus de a (re)aduce în atenție rolul pe care profesorul, compozitorul și omul de cultură Adrian Pop îl are în viața muzicală românească.

Aprecierea unei personalități nu se măsoară numai în distincții sau în funcțiile ocupate, ci și în diversitatea contribuțiilor sale, în capacitatea de a rămâne prezent, prin creație și prin activitatea profesională, într-un domeniu care cere rigoare, sensibilitate și continuitate. Din această perspectivă, recunoașterea de la Iași este un prilej binevenit de a privi cu respect și măsură o viață dedicată muzicii.

Demostene Șofron