Producţia de cărbune net a României a scăzut cu peste 17%

În prima lună a acestui an, producţia de cărbune net a României a fost de 235.800 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 17,8% (51.100 tep) mai mică faţă de cea obținută în perioada similară a anului anterior.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în perioada menţionată, România a importat 15.300 tep cărbune net, cu 25.100 tep (62,1%) mai puţin faţă de cantitatea importată în perioada similară a anului trecut.
Reamintim că, în conformitate cu Strategia Energetică Naţională, producţia totală de cărbune va scădea de la 32 TWh în 2030, la 12 TWh în 2050, în continuarea tendinţei de diminuare a utilizării cărbunelui în mixul energetic (45 TWh, în 2020). Pentru anul 2030, rezultatele modelării în Scenariul Optim ales arată că energia produsă din cărbune va înregistra o uşoară scădere, la 15,8 TWh, şi va avea o pondere de 20,6% în cantitatea totală de energie produsă în România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut